Apasă „Enter” pentru a sări la conținut

Valentin Sanfira, ATAC DUR la adresa artistului Ian! „Este un semnal de alarmă…

Valentin Sanfira a oferit un sfat celor care îi ascultă muzica, dar mai ales tinerilor din noua generație.

Artistul este îndrăgit și iubit de toți cei care îl ascultă de fiecare dată când pășește pe scenă. Cu zâmbetul pe buze, Valentin Sanfira a făcut un videoclip în care a oferit câteva sfaturi pentru noua generație, dar mai ales pentru bunici și nepoți.

“Mă uit și eu pe TikTok, ca toată lumea, la ce se întâmplă în industria asta a noastră. De mult timp eu spun oamenilor mei, celor care vin la concertele de muzică populară, bunicilor le spun: veniți cu nepoții și aduceți-i, cu intrare gratis, la spectacolele mele, cel puțin la cele de muzică populară. Aduceți-vă copiii la spectacole frumoase, la spectacole de ținută, ca să-i obișnuiți de mici cu ce înseamnă folclorul, muzica adevărată, pentru că vom ajunge, ușor-ușor, la un dezastru în tot ceea ce privește educația tinerilor. Este un semnal de alarmă pentru tot ce se întâmplă în generațiile care vin. Eu mulțumesc publicului meu care, de 20 de ani, este alături de mine și mi-am dedicat viața cântecului, lucrurilor frumoase.

Am mers drept și am avut grijă ce cânt pe scenă, mai ales dacă am fost vreodată la un spectacol unde au fost foarte mulți copii, că și la noi, în folclor, mai sunt cântece satirice. Avem grijă să cântăm ceea ce trebuie și să ducem mai departe frumos tot ce înseamnă românesc. Să le blocați aceste conturi cu aceștia și așa-ziși cântăreți. Nu sunt cântăreți, vă spun cu mâna pe inimă. Poate să spună oricine ce o vrea, nu au talent, nu au nimic, decât sunt ieșiți din comun în mod negativ.”, a spus artistul în videoclip.

Valentin Sanfira, sfat pentru fanii care ajung la concertele sale

Valentin a vorbit despre exemplul pe care un artist trebuie să îl ofere în momentul în care urcă pe scenă, încurajându-i pe oameni să-i familiarizeze pe copii cu muzica populară.

“Vă respect și să vă dea Dumnezeu tot binele din lume. Am simțit să spun lucrul acesta pentru că noi, vrem, nu vrem, trebuie să fim exemple. Mulți urcă pe scenă în ziua de azi, deși locul lor nu este acolo. Cei care urcă pe scenă, pe lângă faptul că trebuie să-și facă treaba, să cânte, să aducă un act artistic pe scenă, că scena de asta este creată, să fim și exemple de oameni. Aduceți-vă copiii la concerte de muzică ușoară, de muzică populară, să-i învățați de mici cu arta și cu tot ce înseamnă frumosul.”, a mai spus Valentin Sanfira în videoclipul postat pe rețelele de socializare.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *