Categories: Fără categorie

O româncă din Anglia a donat 400.000 de euro în România. Iată la cine au ajuns banii: nu s-ar fi așteptat niciodata

Gest de aur făcut de o româncă stabilită în Marea Britanie! Aceasta a donat suma de 400.000 de euro în România.

Iar scopul în care au fost folosiți banii ne face să spunem cu mâna pe inimă JOS PĂLĂRIA!

Nu de alta, dar gestul acestei femei ne demonstrează încă o dată că românii sunt oameni cu suflet de aur!

Spitalul clinic „Dr. Ioan Cantacuzino”, una dintre cele 19 instituţii medicale din subordinea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), are începând de luni o sală de operaţie complet nouă în cadrul secţiei de Chirurgie generală.

Potrivit unui comunicat de presă al ASSMB, una dintre cele patru săli de operaţie a fost complet reabilitată în urma unei donaţii, în valoare de 400.000 de euro.

Din aceeaşi donaţie, secţia de Neonatologie a spitalului a fost dotată cu şase echipamente medicale moderne pentru îngrijirea nou-născuţilor.

„Aparatura din blocul operator al secţiei de Chirurgie este de ultimă generaţie şi a fost achiziţionată din fondurile

Primăriei Municipiului Bucureşti. Din această săptămână, medicii sunt pregătiţi să opereze în condiţii moderne.

Cine este femeia care a făcut donația

Celelalte trei săli de operaţie din secţia de Chirurgie generală vor fi reabilitate şi ele în perioada următoare.

În acest sens, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, prin ASSMB, a alocat în 2017 un buget de 150.000 de lei, necesar studiului de fezabilitate.

Donaţia de la Spitalul clinic Dr. Ioan Cantacuzino a fost realizată prin intermediul domnului Ion Balş, executorul testamentar al doamnei Sanda Cârciog-Rizescu”, se precizează în comunicat.

Sanda Cârciog-Rizescu a fost oromâncă stabilită în Marea Britanie de peste 30 de ani.

BREAKING NEWS

Recent Posts

O zodie va câștiga o sumă uriașă de bani!

Horoscop financiar noiembrie 2026 pentru toate cele 12 zodii. O zodie scapă de problemele financiare,…

53 de minute ago

Fără limite! Valentin ȘOCHEAZĂ după despărțirea de Daniela! Concurentul a…

Autor: Laura Macovei 10 oct 2026 Daniela și Valentin s-au despărțit Sursa: captură video Unul…

56 de minute ago

„Din păcate…” Raluca Pastramă, de urgență la spital. Fetița ei…

Momente dificile pentru Raluca Pastramă, fosta soție a lui Pepe! Vedeta a ajuns pe patul…

o oră ago

Cum scazi tensiunea arterială fără medicamente

Hipertensiunea arterială afectează milioane de oameni în întreaga lume și reprezintă un risc major pentru…

o oră ago

DUMNEZEULE! Matilda a murit la doar 15 ani, în timp ce aștepta autobuzul spre școală…

Autor: Diana Ghita Publicat: 19 sep 2025 Actualizat: 19 sep 2025, 11:10 Adolescenta a sfârșit…

o oră ago