O postare făcută de Vlad Gherman pe rețelele sociale a ridicat mai multe semne de întrebare în rândul celor care îl urmăresc.
Actorul a explicat motivul pentru care el și Oana Moșneagu au fost mai puțin prezenți în mediul online și a lăsat să se înțeleagă că în viața lor se întâmplă lucruri importante.
Vlad Gherman nu a oferit, însă, detalii concrete despre schimbările despre care vorbește. Actorul a transmis că el și soția lui traversează o perioadă diferită, care vine cu noi responsabilități, provocări și lecții.
În același timp, acesta a precizat că toate noutățile vor fi dezvăluite atunci când va considera că este momentul potrivit. Până atunci, Vlad Gherman spune că este nevoie de mai mult timp și de o atenție sporită acordată lucrurilor care se întâmplă în viața lor.
„Nu am mai fost foarte activi în online, dar în offline se întâmplă lucruri noi în viețile noastre. Lucruri pe care le vom împărtăși cu voi la momentul potrivit. Sunt etape noi. Etape care necesită mai mult timp, mai multă atenție, mai mult din toate. O nouă etapă de maturizare, de conștientizare, de asumare. Acest nou capitol vine cu lecții de învățat, cu ziduri de care să te lovești, cu bine și cu rele. Curând o să putem sta la povești pe acest subiect”, a declarat Vlad Gherman, pe rețelele de socializare.
Ce a transmis Oana Moșneagu în mediul online
Mesajul actorului a făcut-o curioasă inclusiv pe Oana Moșneagu. Actrița a reacționat în secțiunea de comentarii și i-a transmis soțului său că a reușit să creeze suspans prin felul în care a vorbit despre noul capitol din viața lor.
„Hai, că m-ai făcut şi pe mine curioasă, la cât de mult creşti tensiunea cu postarea asta😂”, a scris Oana Moșneagu, pe Instagram.
Cei doi formează un cuplu de mai mulți ani și au ajuns în fața altarului în 2024. Vlad Gherman și Oana Moșneagu sunt amândoi actori și își împart timpul între proiectele profesionale și viața de familie. De această dată, însă, cei doi au preferat să păstreze pentru moment discreția în privința schimbărilor despre care actorul a făcut referire.






Fii primul care comentează