Categories: Fără categorie

Norocosul câștigător a unui premiu de 80.000 de euro la loterie a pierdut totul în doar 48 de ore. A…

A dat norocul peste el subit, dar tot la fel de repede a și pierdut totul.

Viața unui Canadian s-a schimbat peste noapte. A câștigat la o loterie locală din Calgary suma fabuloasă de 80.000 de euro, pe 11 iulie. Însă, abia la o lună după și-a amintit că și-a încercat norocul la loto. Lucru care l-a costat scump, căci nu a respectat termenul limită pentru ridicarea premiului.

A câștigat și a pierdut totul în doar 48 de ore
Când a verificat biletul a avut un șoc, el era marele câștigător. Însă, de fapt, el fusese marele câștigător a 125.000 de dolari canadieni, căci termenul pentru ridicarea premiului este de doar 48 de ore de la anunț.

Astfel că, în momentul în care bărbatul i-a contactat pe organizatori, termenul expirase deja.

Lucru pe care el îl consideră scurt și deloc bine definit, menționând că pe biletul cumpărat nu exista nicio mențiune despre limita de 48 de ore.

Însă, pe site-ul concursului este precizat că premiul „poate fi revendicat” în termen de 48 de ore, doar că câștigătorul-pierzător spune că asta nu spune clar că după aceste două zile, norocoșii își pierd toți banii câștigați.

De cealaltă parte, organizatorii susțin că extragerea se desfășoară în conformitate cu regulile aprobate de autorități și că premiul nu mai poate fi plătit după expirarea termenului stabilit.

BREAKING NEWS

Recent Posts

DOAMNE, AI MILĂ! ATAC masiv în Mo…

Un val de drone ucrainene a provocat pagube semnificative în capitala Rusiei în ultimele zile.…

17 ore ago

Asta le întrece pe toate! Când a ajuns în AREST, Vlad Bălțățeanu a…

Autor: Laura Macovei Publicat: 06 oct 2026 Actualizat: 06 oct 2026, 20:47 Bărbatul de 30…

17 ore ago

Fostul iubit al Valentinei RUPE TĂCEREA! Tânăra i-ar fi spus că Vlad…

La câteva zile după descoperirea tragică a Valentinei Tănăsie, apar detalii noi ce aruncă lumină…

17 ore ago

Dat afară din partidul AUR! Dan Dungaciu a…

Un conflict major zguduie partidul AUR după ce Marius Lulea, unul dintre fondatorii formațiunii, a…

17 ore ago

Câți ani trebuie să muncești pentru a ieși la pensie în 2026

Cei care plănuiesc să iasă la pensie în anul 2026 trebuie să cunoască condițiile legale…

22 de ore ago

Soția arbitrului Gheorghe Moldovan RUPE TACEREA după tragedie: „Trăiam cu frică. Am încercat până la ultima secundă să…

Irina, soția lui Gheorghe Moldovan, rupe tăcerea! Iată ce are de spus aceasta la câteva…

22 de ore ago