Ninge în România începând cu 19 octombrie 2026. Meteorologii Accuweather anunță în ce orașe vin ninsorile.
Toamna lui 2026 se anunță cu schimbări importante ale vremii, iar una dintre întrebările care îi preocupă deja pe români este: când ar putea apărea primii fulgi de zăpadă.
Deși temperaturile sunt încă destul de ridicate, iar zilele însorite nu au dispărut, meteorologii au anunțat deja în ce orașe vin ninsorile. Prima lună de toamnă a fost una călduroasă, iar luna octombrie a debutat, de asemenea, cu zile senine.
Conform meteorologilor Accuweather, primii fulgi de zăpadă își vor face apariția în orașele aflate la altitudini mari, cum ar fi Predeal. Astfel, în zilele de 19 și 20 octombrie 2026 sunt așteptate ninsori. Temperaturile se vor situa între 7 și 9 grade Celsius pe timp de zi, iar noaptea vor coborî până la 0 grade Celsius.
Sursă foto: Accuweather
AccuWeather Inc. este o companie media americană din sectorul privat care furnizează servicii comerciale de prognoză meteo în întreaga lume.
AccuWeather a fost fondată în 1962 de Joel N. Myers, pe atunci un student absolvent al Universității de Stat din Pennsylvania, care lucra la un master în meteorologie. Primul său client a fost o companie de gaze din Pennsylvania. În timp ce își conducea compania, Myers a lucrat și ca membru al facultății de meteorologie din Penn State. Compania a adoptat numele „AccuWeather” în 1971.
Comunitatea medicală din România este profund îndoliată după ce medicul de familie Sorin Manu a…
Noi detalii ies la iveală în cazul morții Valentinei, tânăra de 28 de ani găsită…
Varza murată este nelipsită din bucătăria românească, fiind esențială pentru multe preparate tradiționale de iarnă…
Doi adolescenți de 15 și 16 ani și-au pierdut viața în Harghita, după ce motocicleta…
Colonelul în rezervă Oana Ciobanu, fostă șefă a Biroului Informare și Relații Publice din cadrul…
O veste cutremurătoare a zguduit comunitatea culturală din Suceava în aceste zile. Mihaela Grădinariu, poetă,…