Press "Enter" to skip to content

„Lumea spune că suntem verișoare. Adevărul e că…” Mirela Vaida, adevarul despre Vulpita:

Zilele trecute, o informație halucinantă a fost vehiculată în mediul online, în legătură cu prezentatoarea Mirela Vaida și…Vulpița, personajul rupt din peisajul vasluian și transformat peste noapte în prezență zilnică în emisiunea ei.

Nelson Mondialu a lansat zvonul potrivit căruia Vaida și Vulpița ar fi…verișoare! Iar astfel, justificându-se și insistența cu care cei de la emisiune o promovează pe Veronica de la Blăgești.

Am intrat ca să vă zic ceva ce nu știe lumea. O să se afle, dar eu am aflat înainte. Supriza secolului 21. Știe tata Nelson Mondialu! Mirela Vaida, verișoară cu cine? Cu Veronica din Blăgești! Băi, oameni!

Auziți aici! Mirela Vaida e neam cu Vulpița! Ați înțeles ce vreau să scot în evidență? Verișoare mai îndepărtate”, a spus Nelson Mondialu pe rețelele de socializare.

Nelson a adăugat că „sursele” lui sunt tot din Blăgești și așa a aflat că Mirela Vaida și Vulpița sunt rude. Mai mult decât atât, Nelson Mondialu susține că cele două seamănă.

„Se trage din neam, de cântăreț. Așteptăm să vedem când recunoști și tu. Am primit informații de la Blăgești!”, a încheiat Nelson.

Astăzi, prezentatoarea TV a deschis și acest subiect și a făcut primele declarații în acest sens:

„Lumea spune că suntem verișoare. Adevărul e că aș putea să-ți fiu mamă. Spune că semănăm (…) Nu avem legătură una cu cealaltă.

Nu avem treabă, chiar dacă lumea încearcă să spună asta. Ne leagă patru luni de zile de viață în platou, dar nimic mai mult”, a spus Vaida. scrie rol.ro

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *