Press "Enter" to skip to content

Ludovic Orban: Nu înseamnă că nu se mai dau amenzi. Au revenit la nivelul anterior Ordonanței de Urgență

Ludovic Orban a anunțat astăzi, 7 mai, că amenzile din starea de urgență au revenit la valoare de dinaintea OUG care le-a mărit valoarea. Această valorea inițială era curpinsă între 100 lei și 5000 de lei.

Orban a mai precizat că majorarea amenzilor a avut ca scop creșterea gradului de conformare la reguli. Decizia CCR conform cărora amenzile modificate după OUG nu sunt constituționale va fi interpretată ca o revenire la vechile amenzi, susține premierul.

„Noi am mărit amenzile pentru a crește gradul de conformare la reguli. Faptul că s-a luat această decizie a CCR nu înseamnă că nu se mai dau amenzi, numai că se dau amenzile la nivelul anterior Ordonanței de Urgență. Dacă a fost declarat neconstituțional un articol, declararea ca nceconstituțional poate să fie interpretată ca o revenire la vechile amenzi. Când vom avea și motivarea vom înțelege cu adevărat care sunt toate consecințele legale”, a declarat premierul.

Orban a mai subliniat și că executivul va face o analiză pentru a vedea dacă se impune un act normativ pentru o eventuală amnistie a celor care au fost amendați în baza OUG declarată neconstituțională de CCR.

„Vom face o analiză a situației plății încasării amenzilor și în funcție de asta vom lua decizia dacă luăm în calcul o amnistie”, a declarat premierul.

Ludovic Orban nu este de acord cu decizia CCR, pe care o consideră a fi o decizie „împotriva ordonii de drept”, dată în favoarea tuturor celor care nu au repectat regulile impuse de autorități.

Vă reamintim că valoarea inițială a amenzilor era cuprinsă între 100 și 5.000 de lei. Ulterior, prin ordonanță de urgență, guvernul Orban a majorat cuantumul amenzilor la 2.000 de lei până la 20.000 de lei scrie huff.ro

Be First to Comment

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *