Luca Niculescu s-a întâlnit joi cu liderii PSD. Ulterior, acesta a anunțat că programul de guvernare pe care îl propune cuprinde și un capitol dedicat politicilor sociale.
Niculescu a precizat că programul de guvernare nu este încă definitivat, așa că așteaptă propuneri și din partea partidelor pentru a se ajunge la cea mai bună variantă. În acest context, premierul desemnat a precizat că ia în calcul „o indexare prudentă a pensiilor” în anul 2027.
„Va exista un capitol despre politici sociale. Ne gândim la o indexare prudentă a pensiilor, dar încă o dată, nu pot dezvălui foarte multe până când nu lucrăm la până nu definitivăm programul de guvernare și înainte de toate trebuie să discutăm cu toate partidele, pentru că eu n-am venit cu un program bătut în cuie. Sunt foarte deschis, ascult propunerile lor și sper să existe mare deschidere din partea partidelor, tocmai pentru că, după cum ziceam, situația e complexă”,
a spus Luca Niculescu la finalul discuțiilor cu liderii PSD. Reprezentanții PSD i-au transmis premierului desemnat o listă cu 12 măsuri, printre care se numără și indexarea pensiilor, au anunțat social-democrații. Despre indexarea pensiilor a vorbit și Kelemen Hunor.
„Indexarea pensiilor trebuie făcută cu inflația din 2025, că așa scrie legea, nu se poate amâna, trebuie făcută pentru tot anul 2027 și obligatoriu indexarea trebuie făcută de la 1 ianuarie”,
a declarat acesta. Pe de altă parte, Ilie Bolojan a anunțat înainte de întâlnirea cu Luca Niculescu că PNL își dorește ca noul Guvern să ducă mai departe reducerea cheltuielilor statului și pe parcursul anului următor. Amintim că pensiile din România nu au mai fost indexate de doi ani, valoarea Punctului de Referință fiind înghețată la 81 de lei pentru 2025 și 2026.
Vlad Băltățeanu ajunge la audieri în dosarul crimei Valentinei. O expertiză ar putea fi decisivă…
Cristina Mărie și-a pierdut viața la doar 37 de ani, în urma unei lupte grele…
Gemenii, Leii și Fecioarele sunt zodiile care vor avea cele mai mari șanse de succes…
Medic estetician, ucis în cabinetul său din Marbella. Dr. Alexander a murit în urma atacului.…
Noi detalii ies la iveală în cazul morții Valentinei, tânăra de 28 de ani găsită…
Valentin și Daniela au cedat și au început să plângă după filmări, după ce au…