Categories: Fără categorie

Locul din casă în care trebuie ținută icoana cu Maica Domnului, de fapt. Așa rugăciunile pot face minuni

Icoana cu Maica Domnului este una dintre cele mai importante. Ei bine, această icoană, singură sau cu Pruncul Sfânt în brațe, poate face minuni dacă este respectat locul în care trebuie așezată și dacă rugăciunile sunt spuse cu credință. Această icoană cu Maica Domnului aduce liniște și armonie în casă și alină orice suferință. Iată locul din casă în care trebuie ținută!

  • Unde trebuie ținută icoana cu Maica Domnului
  • Așa rugăciunile pot face minuni

Icoana cu Maica Domnului, singură sau cu Pruncul Sfânt în brațe, reprezintă cu adevărat o minune. Dorințele celor care se roagă către ea se pot îndeplini foarte repede. Însă, puțini știu că această icoană trebuie așezată într-un loc special din casă pentru a face minuni.

Unde trebuie ținută icoana cu Maica DomnuluI, de fapt

Dacă vrei ca rugăciunile să capete putere și să se îndeplinească, foarte important este să ai în casă o icoană sfințită de un preot.

Ei bine, dacă vorbim despre icoana Maicii Domnului, conform canoanelor, aceasta trebuie pusă pe un perete sau într-un colț din cameră, orientată spre Răsărit.

În acest fel, motivul pentru care această icoană trebuie poziționată spre Est este pentru că ea trebuie să primească lumina soarelui. Însă, în cazul în care razele soarelui nu pătrund suficient în încăpere, trebuie aprinsă o lumânare sau o candelă.

Puțini sunt cei care știu, însă, acesta este și motivul pentru care multe biserici și mănăstiri se construiesc cu poarta spre Răsărit, pentru ca lumina Tatălui Ceresc să pătrundă în lăcașurile sfinte.

Mai mult decât atât, se știe că la fel de important este că în momentul rugăciunii fața să fie îndreptată către Răsărit, pentru ca binefacerea icoanei să intre în casă și în sufletele celor care locuiesc în ea.

Rugăciune de mulţumire către Maica Domnului

Există o rugăciune făcătoare de minuni către Maica Domnului pe care este bine să o rostești de fiecare dată când te simți într-un moment de cumpănă.

„Preasfântă Fecioară, Preacurată Maică Născătoare de Dumnezeu, Îţi mulţumesc că ne eşti şi nouă Mamă Bună, Iubitoare şi Grabnic Ajutătoare! Îţi mulţumesc pentru toate icoanele Tale făcătoare de minuni şi pentru tot Harul care se revarsă prin ele! Îţi mulţumesc Măicuţă pentru toate comunicările Tale sfinte, pentru sănătate, pentru ajutor, pentru grija Ta de Mamă Iubitoare faţă de noi toţi! Îţi mulţumesc că nu ne laşi pradă celui rău, ci ne aperi şi ne acoperi sub Sfânt Acoperământul Tău! Iartă-mă Măicuţă pentru multele mele păcate şi Te rog ajută-mă să mă pocăiesc pentru toate greşelile mele din această viaţă! Îţi mulţumesc că Te rogi pentru noi şi că duci rugăciunile noastre la Bunul Dumnezeu, ca să ne ajute să trecem din viaţa aceasta la viaţa veşnică! Îţi mulţumesc Măicuţă că Te rogi pentru întoarcerea la credinţă a celor din familia mea, dar şi a celor care-L caută pe Dumnezeu şi încă nu L-au găsit! Îţi mulţumesc Măicuţă pentru grija Ta de Mamă, pentru iubirea Ta sfântă şi pentru tot ajutorul Tău! Şi eu Te iubesc, Te preamăresc şi Îţi mulţumesc pentru toate! Amin!„, acaesta este rugăciune făcătoare de minuni către Maica Domnului.

BREAKING NEWS

Recent Posts

Salariul minim ar putea crește în curând, iar Guvernul are 7 variante pe masă. Una dintre ele ar aduce angajaților o…

Negocierile privind majorarea salariului minim brut pe economie continuă, iar pe masa discuțiilor se află…

7 ore ago

Șase luni norocoase aduc schimbări spectaculoase și recompense neașteptate până la finalul anului 2026!

Finalul anului 2026 este prevăzut a fi extrem de favorabil pentru cei născuți în anumite…

7 ore ago

Tragedie în Italia! O tânără româncă de 27 de ani și-a pierdut viața într-un accident

O familie de români stabilită în Italia este îndoliată după ce o tânără de 27…

7 ore ago

Claudia Ion a recunoscut, într-un final, de ce Mocăniță nu a acceptat testul poligraf la Insula Iubirii

Claudia Ion a dat cărțile pe față după ce Ionuț Mocăniță a refuzat ferm să…

7 ore ago

Valentin a EXPLODAT și a spus TOTUL: „Te rid…

Ediția de astăzi a emisiunii „Casa iubirii” a adus un moment special, în care concurenții…

7 ore ago

Laurette ajunge din nou pe masa de operație: „Sunt într-o situație foarte…

Problemele medicale ale lui Laurette sunt departe de a se fi încheiat. Vedeta va trece…

8 ore ago