Moldo și Kira se numără printre cei mai îndrăgiți foști concurenți din „Casa iubirii”, după ce, în sezonul 4 al emisiunii, povestea lor de dragoste a captat admirația unui număr impresionant de telespectatori.
Ce decizie au luat Moldo și Kira
Odată ce și-au început povestea de iubire în cadrul show-ului matrimonial de la Kanal D, Kira și Moldo au fost de nedespărțit.
După ce sezonul 4 a luat sfârșit, cei doi și-au continuat relația în același stil, dovedind, astfel, că sentimentele lor sunt autentice și că nu au format un cuplu de emisiune.
După finala „Casa iubirii”, Moldo și Kira s-au mutat în Constanța, orașul din care provine tânărul, iar după câteva luni bune petrecute în orașul de la malul Mării Negre, cei doi îndrăgostiți au luat o decizie radicală.
Foștii concurenți au decis să facă un pas mare în relația lor, alegând să se mute împreună în Capitală, unde urmează un nou început pentru ei. Kira și Moldo au făcut anunțul prin intermediul unei postări publicate pe Instagram. În descrierea unei fotografii în care apar amândoi, au atașat mesajul: „Hello, toamnă! Cu ocazia asta, noi ne-am mutat la București”.
În fotografie, cei doi îndrăgostiți par foarte bucuroși de această realizare, mai ales Moldo, care zâmbește cu gura până la urechi, arătându-le fanilor că și-a făcut o schimbare semnificativă la dantură.
Fanii au remarcat imediat schimbarea de look a fostului concurent și l-au complimentat.
De asemenea, oamenii din online i-au felicitat pe Moldo și Kira pentru decizia de a se muta în București.
„Ce bine îți stă, Moldo. Felicitări!”
„Câți au râs de „zâmbetul” lui Moldo. Bravo, Kira, că nu ai ascultat părerile altora”
„Succes în tot ceea ce urmează să faceți! Cât mai multe proiecte să aveți și să vă îndepliniți tot ce vă propuneți!”, sunt câteva dintre comentariile internauților, la postarea publicată de cei doi pe Instagram.
Milioane de pensionari din România vor primi o veste bună chiar înainte de sărbătorile de…
O femeie din SUA a divorțat după 10 ani de căsnicie și și-a înlocuit soțul…
Preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP), Vasilica-Valentina Robu, respinge informaţiile potrivit cărora 2,2 milioane…
Este doliu în Justiție după vestea că judecătoarea Ioana Tripon a murit la vârsta de…
Alexia Eram se mută temporar în India pentru un nou proiect. Alexia Eram a vorbit…
Tensiunile cresc în „Casa Iubirii”, în ediția de duminică, 15 noiembrie 2026. Izabela intră în…