Dana Roba a făcut o dezvăluire șocantă despre relația cu fostul său soț, Daniel Balaciu. Deși astăzi nu vrea să mai aibă de-a face cu el, make-up artista a recunoscut că lucrurile ar fi putut arăta diferit între ei.
Dacă cei doi ar fi divorțat pe cale amiabilă și ar fi reușit să rămână în relații civilizate, Dana Roba spune că exista posibilitatea să se împace cu bărbatul alături de care are două fetițe. Numai că lucrurile au stat complet diferit. După episodul extrem de violent din 2023, în care vedeta a fost lovită cu un ciocan, orice urmă sau dorință de împăcare a fost ștearsă cu buretele.
Make-up artista a vorbit și despre o decizie financiară pe care a ajuns să o regrete: atunci când a fost cumpărat apartamentul în care au locuit împreună, a acceptat să fugureze cu doar 40% din proprietate în acte, chiar dacă muncise foarte mult pentru cumpărarea locuinței.
„Eu dacă mă despărțeam de Daniel pe cale amiabilă, după șase luni-un an, și dacă era totul prietenesc și omenesc între doi care se despart, cu siguranță ne-am fi împăcat. Dar în secunda în care ai vrut să mă omori, nu am cum să te mai văd în fața ochilor și nu pot să le permit copiilor mei să mai stea vreodată la masă cu tine.
Eu am un suflet foarte mare și oamenii care mă cunosc știu cum sunt (…) A fost o relație normală, cu bună, normală. Știi când și-a luat mințile în cap? După ce am cumpărat apartamentul (…) Și-a trecut 60% și 40% pe mine (…) L-am executat silit pe partea lui de apartament”, a spus Dana Roba, într-un live, pe TikTok.
Dana Roba cere pensie alimentară
Vedeta a mai spus că fostul soț mai are de achitat bani pentru pensia alimentară a fetițelor. Aceasta a dezvăluit că va recurge la executarea silită și a vorbit despre o sumă restantă de câteva mii de euro.
„Aștept acum să îl execut și pe pensia alimentară (…) Faci copii și nu vrei să plătești pensia alimentară (…) Toți bărbații să plătească pensia alimentară, în condițiile în care trec trei luni de când se încheie procesul, i-am deschis proces de executare și trebuie să plătească din urmă 6-7.000 de euro”, a mai spus make-up artista.






Fii primul care comentează