Apasă „Enter” pentru a sări la conținut

Andra a început să plângă chiar după date-ul cu Ahmed, din cauza…

În ediția de azi, 17 septembrie, a emisiunii „Casa iubirii”, Andra și Daniela au ajuns să vorbească despre impresiile pe care și le-au format una despre cealaltă, iar discuția a scos la iveală neînțelegeri între cele două.

Andra nu înțelege de ce Daniela apleacă urechea la teoriile care circulă printre susținătorii emisiunii „Casa iubirii”, printre care se numără și cea potrivit căreia fetele din casă ar fi geloase una pe alta.
Ce vorbe și-au aruncat Daniela și Andra
Situația a pornit și de la faptul că Daniela a ajuns la concluzia că Andra ar face fețe sau s-ar uita într-un anumit fel atunci când vine vorba despre ea sau despre Valentin.

Pentru Daniela, aceste gesturi au reprezentat motive de îndoială, în timp ce Andra consideră că reacțiile sale sunt interpretate într-un mod greșit.
„Mi se pare că interpretează greșit sau că se duce direct cu gândul într-un loc foarte rău”, a spus Andra, încercând să explice cum vede situația.
De partea cealaltă, Daniela a explicat că nu își dorește să tragă concluzii greșite, ci preferă să fie atentă la ceea ce se întâmplă în jurul ei: „ Vreau să fiu precaută, atâta tot”.

Declarația nu a făcut însă ca lucrurile să se clarifice complet. Andra s-a arătat dezamăgită de faptul că Daniela și-a format o impresie proastă despre ea, mai ales în condițiile în care cele două au ajuns să se cunoască destul de bine și în afara platoului.

Au ajuns să se nască mari tensiuni între Daniela și Andra [Sursa: Captură KANAL D]

Andra nu și-a mai putut stăpâni lacrimile
În discuția celor două concurente a intervenit Andreea Mantea, care a vrut să afle de la Andra dacă se simte acuzată pe nedrept.

Andra a explicat că acuzația în sine nu este lucrul care o deranjează cel mai mult, ci faptul că Daniela, care o cunoaște și din afara emisiunii, a putut ajunge la o asemenea concluzie în ceea ce o privește.
„Nu mă deranjează acuzația. Mă deranjează mai mult faptul că ea mă cunoaște în afară și că poate să zică așa ceva.(…) Mă deranjează că ea s-a dus cu gândul acolo”, a spus Andra.

Copleșită de emoții, Andra nu și-a mai putut stăpâni lacrimile și a început să plângă. Momentul a arătat cât de mult a afectat-o faptul că Daniela și-a format o astfel de impresie despre ea.
Rămâne de văzut cum va evolua situația dintre cele două concurente „Casa iubirii”, în edițiile viitoare ale emisiunii.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *