Press "Enter" to skip to content

Fără cuvinte! Pacienți dați afară din spital, chiar dacă se înregistrau temperaturi de -7 grade. Cruzimea cadrelor medicale nu a avut limită VIDEO

Pacienți dați afară din spital, la -7 grade. Scene de groază au avut loc în dimineața zilei de marți la Spitalul Județean din Bacău, secția de Oftamologie, pentru că angajații unității medicale au dat afară pacienții care nu respectau regulile de distanțare, chiar dacă era ger, înregistrându-se -7 grade Celsius.

Pacienți dați afară din spital, la -7 grade

Un martor a filmat întregul incident, unde se poate observa cu ochiul liber că încăperea era aglomerată, însă asta nu este o scuză pentru atitudinea cadrelor medicale. Medicii puteau să organizeze mult mai bine pacienții, pentru ca sănătatea acestora să nu fie pusă deloc în pericol, ținând cont că majoritatea celor prezenți erau vârstnici.

Astfel, personalul medical, alături de un doctor, a țipat la toți pacienții aflați în interior și i-au dat afară rând pe rând, la temperaturi deloc suportabile.

Angajată: Toată lumea afară!

Pacient: Stai să-mi dea rețeta…

Angajată: Dumneavoastră ce problemă aveți? Haideți afară!

Pacientă: Da, doamnă, dar cel puțin să ne luați și nouă trimiterea și cardul. Stau de la ora 8:00!

Angajată: Ieși afară! Ieși afară! Ieși afară!

Pacientă: Stați, doamnă…

Angajată: Afară! Toată lumea afară!

Pacient: Ce nesimțită! Stați dumneavoastră afară, să vedeți cum este afară.

Anagajată: Toată lumea afară sau chem paza!

Pacient: Chemați paza! Sau stați dumnevoastră cu noi, doamnă.

Acesta este doar o mică parte din dialogul purtat între cadrele medicale și pacienții supărați că trebuie să aștepte cu orele în frig, pentru a intra la un consult sua o investigație amănunțită. A durat ceva până a reușit să fie aplanat conflictul, însă nu în maniera în care își doreau clienții.

Conform informațiilor furnizate de un bărbat care ce se afla în spital în momentul incidentului, printre pacienții scoși

în frig se numărau mai mulți bătrâni și persoane ce suferiseră recent operații chirurgicale și aveau nevoie de consultații urgente. scrie impact.ro

Be First to Comment

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *