Un tânăr de 25 de ani a murit înecat în Costinești după ce a ignorat steagul roșu și a intrat în mare. Timp de aproape o oră, medicii au încercat să-l resusciteze, însă a fost în zadar. Eduard Rusu era din Suceva şi în aprilie îşi ceruse iubita în căsătorie.
Eduard Rusu avea 25 de ani şi era din judeţul Suceava. Marţi dimineaţă s-a avântat în mare deşi în zonă salvamarii arboreseră steagul roşu, ceea ce înseamnă ”Pericol de înec, scăldatul interzis”.
În momentul în care a fost scos, bărbatul era inconştient, iar cadrele medicale au început manevrele de resuscitare. În ciuda eforturilor medicilor, tânărul nu a mai putut fi salvat. Este al doilea sucevean care îşi pierde viaţa pe litoral în ultimele 24 de ore. Luni, un alt sucevean de 23 de ani a murit înecat la Saturn.
Eduard Rusu era un tânăr vesel, popular. Se pregatea de nuntă. În aprilie îşi ceruse în căsătorie iubita, la Iasi, şi trăiau o frumoasa poveste de iubire. Eduard şi Gabriela erau foarte fericiţi şi se pregăteau de nuntă.
Acum, iubita lui e distrusa de durere, cu atat mai mult, cu cât la finalul anului trecut aceasta mai pierduse pe cineva drag.
Prietenii şi cunoscuţii îi plâng moartea lui Eduard Rusu.
„Refuz să cred că ne-ai lăsat
Cu inimile praf de dor
Refuz să cred măi Edișor!
De ce a trebui să pleci
Să lași în urmă inimi reci
Aveai în față toată viața
Trăiai cu zâmbet și speranță!
Acum ești sus și ne privești
Cu același zâmbet din povești
Dar marea și-a luat tributul
Pentru tine a fost sfârșitul.
Mi-ai fost prieten, mi-ai fost frate
Ai fost acolo zi și noapte
Sper că ești într-un loc senin
Măi Edișor, îți spun drum lin!”, a scris un prieten pe Facebook.
Acum familia se pregăteşte să-l conducă pe Eduard Rusu pe ultimul drum.
Negocierile privind majorarea salariului minim brut pe economie continuă, iar pe masa discuțiilor se află…
Finalul anului 2026 este prevăzut a fi extrem de favorabil pentru cei născuți în anumite…
O familie de români stabilită în Italia este îndoliată după ce o tânără de 27…
Claudia Ion a dat cărțile pe față după ce Ionuț Mocăniță a refuzat ferm să…
Ediția de astăzi a emisiunii „Casa iubirii” a adus un moment special, în care concurenții…
Problemele medicale ale lui Laurette sunt departe de a se fi încheiat. Vedeta va trece…