Laura Roşca, în vârstă de 34 de ani, a fost identificată drept tânăra găsită moartă pe plaja din Mamaia. Ea a fost găsită fără viaţă, astăzi, pe plaja din Mamaia Nord, de câţiva turişti care se plimbau.
Oamenii au sunat la numărul unic de urgenţă 112 pentru a cere ajutor, însă era prea târziu pentru Laura. Medicii ajunşi la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa.
Laura era din Turda, judeţul Cluj, fiind cunoscută ca DJ Lalla.
În ultima postare de pe Instagram, tânăra urmărită de peste 20.000 de oameni a folosit, printre altele, şi tag-ul „Fvckdepression”.
„La data de 28 septembrie, în jurul orei 10.20, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, pe plajă, se află cadavrul unei persoane de sex feminin. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă.
Cadavrul nu prezenta urme vizibile de violență. În cauză, cercetările continuă, în vederea stabilirii, cu exactitate, a împrejurărilor producerii evenimentului”, se arată într-un comunicat al IPJ Constanţa.
Poliţiştii au deschis o anchetă pentru stabilirea împrejurărilor în care tânăra a murit, iar trupul neînsufleţit a fost transportat la morgă pentru necropsie, expertiză prin care medicii legişti vor stabili cauza exactă a morţii.
Negocierile privind majorarea salariului minim brut pe economie continuă, iar pe masa discuțiilor se află…
Finalul anului 2026 este prevăzut a fi extrem de favorabil pentru cei născuți în anumite…
O familie de români stabilită în Italia este îndoliată după ce o tânără de 27…
Claudia Ion a dat cărțile pe față după ce Ionuț Mocăniță a refuzat ferm să…
Ediția de astăzi a emisiunii „Casa iubirii” a adus un moment special, în care concurenții…
Problemele medicale ale lui Laurette sunt departe de a se fi încheiat. Vedeta va trece…