Categories: Fără categorie

Ea este Izabela, noua concurentă din „Casa iubirii”! Tânăra are 25 de ani și se ocupă cu…

Ediția de astăzi a emisiunii „Casa Iubirii” a venit cu o nouă surpriză pentru concurenți. Izabela, o tânără în vârstă de 25 de ani din Tecuci, a trecut pragul casei și s-a prezentat în fața băieților.

Noua concurentă a povestit că este pasionată de dans, chiar dacă nu a transformat această pasiune într-o profesie.

Cu ce se ocupă Izabela, noua concurentă din ”Casa iubirii”

În trecut, Izabela a lucrat ca asistentă în stomatologie.

În timpul liber îi place să danseze și să se plimbe, însă spune că nu are alte pasiuni care să îi ocupe timpul.

„Sunt Izabela, am 25 de ani și vin din Tecuci. Îmi place să dansez, nu am o profesie în asta, dar îmi place. Am lucrat ca asistentă în stomatologie. Nu am alte pasiuni, decât dansul. Îmi place să mă plimb, dar nu am ceva anume.”

În ceea ce privește personalitatea sa, Izabela se descrie drept o persoană energică, care nu obișnuiește să fie prea moale atunci când vine vorba despre lucrurile importante pentru ea. Tocmai de aceea, își dorește ca și partenerul să aibă o doză de energie și să poată ține pasul cu ea, însă uneori să o tempereze.

Tânăra recunoaște că poate fi certăreață atunci când situația o cere și că este răbdătoare, însă nu pentru foarte mult timp.

„Trei calități: sunt fâșneață, nu-mi place să fiu moale. Dar am nevoie ca partenerul meu să fie puțin. Eu sunt agitată. Sunt și certăreață când trebuie. Sunt răbdătoare, dar nu foarte mult.”

Izabela a vorbit și despre defectele sale. Aceasta recunoaște că este puțin geloasă și că devine posesivă atunci când consideră că are motive să fie astfel. Pentru ea, încrederea și siguranța în relație sunt aspecte importante.

Pe cine a pus ochii noua concurentă

Noua concurentă ”Casa iubirii” a dezvăluit că este singură de aproximativ două luni. Ultima sa relație a durat un an și jumătate, iar acum este pregătită să vadă dacă își poate găsi jumătatea în „Casa Iubirii”.

La primele impresii, Izabela a dezvăluit și cine i-a atras atenția dintre băieții din casă. Alexandru și Sergiu se numără printre concurenții care i-au plăcut, însă tânăra a precizat că are o părere bună despre toți băieții și l-a menționat inclusiv pe Ionescu.

„Îmi place de Alexandru și Sergiu. Am o părere bună despre toți. Și de Ionescu.”

La scurt timp după ce a intrat în „Casa Iubirii”, Izabela a început să vorbească despre băieții care i-au atras atenția. Noua concurentă a dezvăluit că Ionescu este cel care se află în acest moment pe primul loc în preferințele sale.

BREAKING NEWS

Recent Posts

Informații de ULTIMĂ ORĂ despre moartea lui Felix! Înainte să moară, se întorcea din…

Autor: Cristina Mocanu Publicat: 01 oct 2026 Actualizat: 01 oct 2026, 12:12 Felix Lăcătușu avea…

5 ore ago

ULTIMĂ ORĂ! Pensiile cresc de la 1…

Pensiile militare și cele din sistemul public ar urma să fie indexate de la 1…

5 ore ago

ȘOC! Angajata unui supermarket a murit după ce șeful a…

O femeie în vârstă de 58 de ani a murit la locul de muncă, în…

5 ore ago

O buzoiancă de 56 de ani s-a îndrăgostit de un fals star sud-coreean și a…

O poveste cutremurătoare despre înșelăciune și iluzii a ieșit la iveală în județul Buzău, unde…

5 ore ago

Mobilizare fără precedent a susținătorilor lui Călin Georgescu. Vor să…

După ce au încercat să strângă fonduri pentru a-i asigura un acoperiș politicianului Călin Georgescu,…

6 ore ago

Când vor fi virate pensiile pe card în octombrie

Milioane de pensionari din România așteaptă lunar pensiile care sunt distribuite fie prin Poșta Română,…

6 ore ago