Naomi, fosta concurentă de la „Casa iubirii”, sezonul 4, a postat o fotografie specială pe rețelele sociale, însoțită de un mesaj emoționant.
De la terminarea sezonului 4 al emisiunii „Casa iubirii”, Naomi și Dorobanțu s-au mutat împreună în București, fiecare lăsând o bucățică din ei acasă. Recent, Naomi s-a simțit copleșită de dorul animăluțului său de companie și a postat un mesaj emoționant pe Instagram.
Naomi îi duce dorul cățelușului ei de acasă
Fosta concurentă s-a mutat din Alba Iulia la București, alături de Dorobanțu. Într-o postare recentă de pe rețelele sociale, Naomi și-a exprimat dorul profund pentru cățelușul ei de acasă, Yeruca. Ea a transmis că cere poze familiei zilnic cu animăluțul și se simte vinovată uneori pentru că nu a putut să o aducă la București.
„În fiecare zi cer poze cu Yeruca mea.
Tot mai tare îi duc dorul și câteodată mă simt și tare vinovată că nu o pot lua cu mine…”, a scris Naomi într-un mesaj pe Insta Story.
Naomi și Dorobanțu, o nouă veste pentru fani
Într-o notă mai pozitivă, Naomi și Dorobanțu le-au transmis un mesaj neașteptat fanilor. Cei doi se mută din nou, tot în București, dar în alt apartament, motivând că nu au mai avut suficient loc în fosta locuință.
„Ne-am mutat, dragilor. Suntem în noul nostru apartament, pentru că în cel de dinainte nu am mai avut loc”, au transmis cei doi într-un mesaj pe Insta Story.
Valentin Sanfira, primele declarații la câteva luni după divorțul de Codruța Filip A preferat să…
Generalul-maior în retragere Marin Lungu s-a stins din viață la vârsta de 90 de ani.…
Copiii și elevii cu cerințe educaționale speciale (CES) beneficiază și în anul școlar 2026-2027 de…
Femeia l-a reclamat la 112 și a anunțat agresiunea, precum și imaginile pe care le-a…
Au trecut șase luni de la divorțul dintre Valentin Sanfira și Codruța Filip, iar artistul…
Un general-locotenent al Armatei Române în vârstă de 61 de ani a fost găsit fără…