Gimnatica României este în doliu după ce Sonia Iovan, prima medaliată olimpică și mondială, s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani. Anunțul a fost făcut pe pagina de Facebook a Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR). Fosta mare gimnastă era stabilită de mai mulți ani în Franța.
Sonia Iovan urma să împlinească 89 de ani la finalul acestei luni, mai exact pe 29 septembrie. Ea a făcut parte dintr-o echipă care a bifat multe premiere. S-a născut la Cluj-Napoca în 1935 și a decedat în Franța în 2024. În orașul natal a început să practice gimnastica, apoi s-a mutat la București, unde a continuat-o.
În 1956 a prins echipa României pentru Jocurile Olimpice de la Melbourne, una din care mai făceau parte Elena Leușteanu, Emilia Vătășoiu-Liță, Ileana Săcălici, Uta Schland-Poreceanu și Elena Dobrowolski. Evoluția româncelor le-a adus bronzul.
După retragerea din competiții, între 1966 și 1967, a fost antrenor federal, iar după absolvirea Institutului de Cultură Fizică, a avut o carieră academică de succes, ajungând profesor universitar și șefa catedrei de educație fizică și sport la Academia de Științe Economice. În 1997, a fost invitată să lucreze la Institutul de Educație Fizică din Liban. S a stins din viață în Franța, unde locuia de mulți ani.
Valentin Sanfira, primele declarații la câteva luni după divorțul de Codruța Filip A preferat să…
Generalul-maior în retragere Marin Lungu s-a stins din viață la vârsta de 90 de ani.…
Copiii și elevii cu cerințe educaționale speciale (CES) beneficiază și în anul școlar 2026-2027 de…
Femeia l-a reclamat la 112 și a anunțat agresiunea, precum și imaginile pe care le-a…
Au trecut șase luni de la divorțul dintre Valentin Sanfira și Codruța Filip, iar artistul…
Un general-locotenent al Armatei Române în vârstă de 61 de ani a fost găsit fără…