Descoperire șocantă în Vâlcea! O tânără în vârstă de numai 21 de ani a fost găsită fără viață într-un apartament închiriat în regim hotelier, în Râmnicu Vâlcea. Originară din Turda, județul Cluj, fata a fost descoperită moartă în seara zilei de 6 noiembrie, iar împrejurările în care și-a pierdut viața sunt, în continuare, neclare.
Tragedia s-a petrecut într-un apartament din zona Ostroveni Sat, în apropierea Grădinii Zoologice din Râmnicu Vâlcea. Tânăra nu era din localitate, ci avea domiciliul în municipiul Turda.
Potrivit seintamplainvalcea.ro, medicii legiști au efectuat necropsia, însă primele constatări nu au indicat urme de violență pe corpul victimei. În acest moment, nu există indicii care să susțină ipoteza unei crime.
Pentru stabilirea cauzei exacte a decesului, au fost recoltate probe toxicologice și histopatologice. Rezultatele analizelor sunt așteptate în aproximativ o lună și ar putea oferi răspunsuri importante în acest caz.
Ce au descoperit anchetatorii în apartamentul în care a fost găsită Andrada
Un alt detaliu important din anchetă este că, în urma verificărilor efectuate în apartamentul închiriat în regim hotelier, nu ar fi fost descoperite substanțe interzise, potrivit publicației locale care a relatat cazul.
Cauza morții nu este cunoscută deocamdată, iar concluziile pot fi stabilite numai după finalizarea analizelor de laborator.
Polițiștii criminaliști și procurorul de caz continuă cercetările pentru a reconstitui ultimele ore din viața tinerei și pentru a stabili în ce condiții s-a produs decesul.
În cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Până la sosirea rezultatelor toxicologice și histopatologice, moartea Andradei, la doar 21 de ani, rămâne învăluită în mister.
CANCAN.RO a aflat că marele actor Dan Nuțu ar fi ajuns pe mâinile medicilor. Maestrul…
Odată cu testele poligraf la Insula Iubirii, a ieșit la iveală și motivul pentru care…
Incidentul a avut loc marți dimineață, 10 noiembrie 2026, în orașul Oviedo din nordul Spaniei.…
Patru medici și două asistente de la Spitalul Sf. Pantelimon, judecați în dosarul „Noradrenalina”. Sunt…
La vârsta de 40 de ani, Pescobar s-a căsătorit cu Lavinia, evenimentul marcând totodată și…
Daniela Sterp, reacție fermă după ce a fost întrebată despre fiul ei, Milan! Ce a…