Un incident a avut loc într-o stație de metrou din București, după ce un bărbat a ajuns pe calea de rulare și a atras atenția celor aflați în zonă. Din relatările persoanelor prezente, acesta le-ar fi spus că se confruntă cu probleme financiare și că are nevoie de sprijin.
Situația a provocat îngrijorare în rândul călătorilor, iar cei aflați în stație au încercat să discute cu bărbatul și să îl convingă să accepte ajutorul.
Bărbatul susține că are foarte multe datorii
În timpul incidentului, acesta a explicat că ar avea datorii importante și că situația financiară prin care trece ar fi devenit foarte greu de gestionat.
„Am datorii! Nu mai am voie să am un ban în buzunar, că mi ia… Cum îmi dai tu 10 lei, mi ia! Nu mi-a dat voie să mănânc ceva! Nu mi-a dat voie să mănânc ceva! Am nevoie de ajutor! Mi-am plătit pensie de handicap. Nu mi-a mai dat, pentru că mi-i oprește, că mă ocup cu datorii(…) Am datorii de nu le mai pot achita.
Nu pot să dorm noaptea, că am datorii mari(…) Îmi iau viața, n-am ce face!”, a declarat bărbatul în cauză, potrivit Synews.
Mesajul său a atras reacția oamenilor aflați în stație, care au încercat să îl calmeze și să îl determine să accepte sprijinul.
Imaginile surprinse în timpul incidentului au ajuns ulterior pe rețelele sociale. Filmarea a generat numeroase reacții din partea utilizatorilor, unii dintre aceștia susținând că îl recunosc pe bărbat și că nu ar fi la prima tentativă.
Când observi că partea superioară a caloriferului este fierbinte, iar cea inferioară rămâne rece sau…
Caloriferul este fierbinte in partea de sus, dar ramane rece sau doar caldut in partea…
Patrick și Bianca Giurcă, prinși în spatele cisternei de pe Valea Oltului. Pericol de deflagrație!…
Un incendiu de proporții a izbucnit la acoperișul unui bloc cu 60 de apartamente situat…
Cele două surori sunt căutate după ce au dispărut de acasă în cursul zilei de…
Salvatorii sosiți de urgență la fața locului nu au mai putut face nimic pentru bărbatul…