Categories: Fără categorie

Deținuta care a supraviețuit celor două injecții letale din „camera morții” ȘOCHEAZĂ…

Christa Pike sfidează moartea, spre surprinderea unei lumi întregi. Deținuta în vârstă de 50 de ani „este conștientă și vorbește”, afirmă avocații lui Pike, deși a ajuns în stare critică la spital în urma celor injecții fatale la care a fost supusă zilele trecute.

Potrivit postului american ABC News, Christa Pike se recuperează într-un mod surprinzător la aproape o săptămână după execuția ratată care a lăsat-o în stare critică și a necesitat conectarea temporară la aparate de ventilație. „Recuperarea sa este fără precedent din punct de vedere medical. Prognosticul rămâne incert, însă ne așteptăm, cel puțin, la o perioadă lungă de recuperare”, au precizat avocații Christei Pike.

Potrivit informațiilor din presa americană, femeii i-au fost administrate două injecții letale, însă acestea nu au avut efectul scontat. Procedura presupune introducerea a doi cateteri intravenoși, însă în cazul lui Christa Pike, venele sale nu au putut susține această intervenție.

Avocații deținutei susțin că venele s-au deteriorat, iar substanța letală, pentobarbitalul, nu a circulat în fluxul sanguin, ci s-a acumulat în jurul locului de injectare, provocând arsuri și dureri intense.

După tentativa eșuată de execuție, Christa Pike a fost transportată în stare critică la spital. Nu se știe dacă execuția va fi reluată în cazul deținutei care a sfidat moartea, însă guvernatorul statului Tennessee a anunțat suspendarea tuturor procedurilor de execuție programate pentru restul anului, cerând o anchetă amănunțită și independentă pentru a clarifica circumstanțele incidentului.

Cazul a atras atenția la cel mai înalt nivel, inclusiv a președintelui Donald Trump, care a comentat situația ca fiind una „interesantă”, subliniind dificultățile legate de utilizarea substanțelor letale în execuții.

Prima femeie trimisă la moarte în ultimii 200 de ani în SUA

Trimiterea la moarte a Christei Pike a venit la 200 de ani după ultima pedeapsă de acest fel.

Christa Pike a fost condamnată pentru o crimă comisă în 1995. Atunci gestul său a cutremurat Statele Unite ale Americii.

În ianuarie 1995, Pike, alături de iubitul ei de 17 ani și un alt complice, au ademenit-o pe Colleen Slemmer, în vârstă de 19 ani, colegă cu ei la centrul de formare profesională Knoxville Job Corps, într-o zonă împădurită, unde au torturat-o și au ucis-o.

După crimă, cei trei i-au făcut un semn pe piept victimei, apoi i-au luat jumătate de craniu ca suvenir. Motivul acestei crime oribile ar fi fost gelozia, Pike suspectând-o pe victimă că încerca să îi „fure” iubitul.

Condamnarea la moarte a Christei Pike a fost influențată direct de lipsa de remușcare și cruzimea faptei, detalii demonstrate prin comportamentul ulterior al deținutei, care s-ar fi lăudat cu crima în fața colegilor.

BREAKING NEWS

Recent Posts

ULTIMA ORA! Accident mortal în…

Un accident mortal s-a produs pe DN38, între Movilița și Techirghiol. Au fost implicate un…

2 ore ago

„O să regreți!” Daniela s-a URCAT pe Valentin în grădină după final și l-a…

În ediția de vineri a emisiunii matrimoniale „Casa iubirii”, Daniela și Valentin au ajuns la…

2 ore ago

Cine NU mai achită taxa la ITP! Mașinile care fac inspecția gratuit!

Din 2025, proprietarii unor modele de mașini electrice vor putea trece prin inspecția tehnică periodică…

2 ore ago

„Nu mai vreau să stau!”Diana a cerut STOP VOT…

Un moment tensionat a avut loc în „Casa iubirii”, în timpul unei discuții cu Andreea…

2 ore ago

Știrea zilei! Regele Charles a…

Regele Charles a confirmat oficial că prințul Harry și Meghan Markle nu vor fi reintegrați…

2 ore ago

ULTIMĂ ORĂ! Suspendarea lui Nicușor Dan…

Mai mulți parlamentari ai PSD susțin inițiativa lansată de AUR pentru suspendarea președintelui Nicușor Dan.…

2 ore ago