Categories: Fără categorie

DA, e adevărat! Nicușor Dan și Ursula von der Leyen…

Președintele României, Nicușor Dan, participă la summitul liderilor europeni de la Bruxelles.

Președintele Nicușor Dan a anunțat că va avea o întâlnire în cursul acestei zile, împreună cu premierul Bulgariei, cu secretarul general al NATO, Mark Rutte. „Au trecut puține ore și vrem să avem toate datele. O să fie în mod evident o reacție a statului român”, a declarat șeful statului, întrebat despre incidentul de joi dimineață la Marea Neagră.

Summitul liderilor europeni se anunţă marcat de discuţii aprinse despre bugetul Uniunii Europene. România va pleda, alături de Bulgaria, pentru întărirea apărării la regiunea Mării Negre, teatrul unor atacuri fără precedent asupra vaselor comerciale.

Potrivit agendei președintelui, Nicușor Dan va participa la ora 10.30 la reuniunea grupului de coeziune, prezidată împreună cu președinta Consiliului de Miniștri al Republicii Italiene, Giorgia Meloni. Începând cu ora 11.00, este prevăzută participarea președintelui României la reuniunea Consiliului European.

Care este poziția României cu privire la bugetul UE
Conform unui comunicat al Administrației prezidențiale, România va susține adoptarea unui buget european ambițios, care să mențină nivelul global al finanțării pentru Politica de coeziune și Politica agricolă comună.

Cele două instrumente sunt esențiale pentru reducerea decalajelor de dezvoltare dintre statele membre, precum și pentru modernizarea sectorului agricol, dezvoltarea comunităților rurale și consolidarea securității alimentare, conform presidency.ro.

România va insista pe apărarea de la Marea Neagră
În pregătirea reuniunii Consiliului European din 15-16 octombrie 2026, la care una dintre temele principale de discuție va fi viitorul Cadrul Financiar Multianual al Uniunii Europene, președintele Dan a organizat vinerea trecută o ședință de lucru, cu participarea unor membri ai Guvernului, a experților tehnici ai ministerelor și a Reprezentantului permanent al României pe lângă Uniunea Europeană. Ședința de lucru a avut ca obiectiv coordonarea poziției naționale în perspectiva negocierilor care vor avea loc la nivelul liderilor europeni, având în vedere faptul că viitorul Cadru Financiar Multianual va aloca bugetul pentru perioada 2028-2034, influențând în mod direct perspectivele de dezvoltare economică ale României prin resursele disponibile pentru investiții, infrastructură, agricultură și dezvoltare regională. Conform deciziilor anunțate ulterior, România va pleda pentru finanțarea consolidării capacității europene de apărare, cu o atenție deosebită acordată Flancului Estic și regiunii strategice a Mării Negre.

Un alt subiect tratat prioritar de România îl reprezintă politicile de recâștigare a competitivității și de reducere a dependențelor strategice în domeniul energetic și al tehnologiilor avansate.

Cum se împart banii UE
Trei instituţii europene au un cuvânt de spus în privinţa banilor Uniunii, dar cu roluri diferite. Comisia Europeană a propus un buget de aproape 2.000 de miliarde de euro în preţuri curente pentru perioada 2028-2034.

Propunerea a intrat în negocieri între cele 27 de state membre reunite în Consiliul Uniunii Europene. Preşedinţia irlandeză a Consiliului a venit cu o propunere de compromis, care reduce bugetul cu 8% faţă de propunerea iniţială a Comisiei. Nici această variantă nu mulţumeşte toate statele. Unele cer reduceri mai mari, altele vor să protejeze sau să majoreze finanţarea pentru anumite politici.

În paralel, cea de-a treia instituţie, Parlamentul European, cere un buget cu aproximativ 10% mai mare decât cel propus iniţial de Comisie.

BREAKING NEWS

Recent Posts

A doua tranșă de 500, 400 sau 300 de lei pentru pensionari vine în decembrie. Cine primește și cum se acordă banii

Milioane de pensionari din România vor primi o veste bună chiar înainte de sărbătorile de…

4 ore ago

O americancă a divorțat după 10 ani de căsnicie și și-a înlocuit soțul cu un porc. Decizia care i-a schimbat viața

O femeie din SUA a divorțat după 10 ani de căsnicie și și-a înlocuit soțul…

4 ore ago

Casa Naţională de Pensii Publice anunță că NU…

Preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP), Vasilica-Valentina Robu, respinge informaţiile potrivit cărora 2,2 milioane…

4 ore ago

Vestea care a ZGUDUIT România! A murit Ioana…

Este doliu în Justiție după vestea că judecătoarea Ioana Tripon a murit la vârsta de…

4 ore ago

BUBUIE showbizul! Alexia Eram se m…

Alexia Eram se mută temporar în India pentru un nou proiect. Alexia Eram a vorbit…

4 ore ago

Concurenții au rămas fără cuvinte! Daniela l-a votat spre eliminare chiar pe…

Tensiunile cresc în „Casa Iubirii”, în ediția de duminică, 15 noiembrie 2026. Izabela intră în…

4 ore ago