Categories: Fără categorie

Ce se întâmplă cu Vlad, principalul suspect în cazul Valentinei, după ce s-a PREDAT…

Vlad, principalul suspect în cazul crimei Valentinei, tânăra de 28 de ani găsită într-o valiză în râul Olt, s-a predat autorităților, în Elveția.

La doar câteva zile după ce Valentina a fost găsită fără viață în râul Olt, iar iubitul ei, Vlad, a dispărut, a apărut în spațiul public informația conform căreia acesta s-a predat în Elveția, luni seara.

Vlad se află în custodia autorităților elvețiene

Acest lucru a fost confirmat, oficial, de către Parchetul General: „În continuarea comunicărilor publice anterioare referitoare la dosarul penal în care se efectuează cercetări cu privire la stabilirea împrejurărilor în care s-a produs decesul unei persoane de sex feminin, în vârstă de 28 de ani, al cărui cadavru a fost descoperit în cursul zilei de 22.09.2026, în zona Barajului Ioneşti, de pe râul Olt, jud. Vâlcea, sunt în măsură să vă aduc la cunoştinţă că autorităţile judiciare din România au fost informate, pe canale oficiale, cu privire la faptul că persoana de sex masculin ce are calitatea de inculpat în cauză, faţă de care se efectuează acte de căutare în baza unui mandat internaţional de arestare, s-a predat autorităţilor din Elveţia în seara zilei de 28.09.2026”.

Anchetatorii au încercat de zile întregi să refacă traseul bărbatului după decesul Valentinei și au analizat imaginile surprinse de camerele de supraveghere de pe drumul dintre locuință și zona râului Olt.

Vlad a părăsit România după incident, iar polițiștii au continuat verificările pentru a stabili cu exactitate deplasările sale și împrejurările în care a ajuns în străinătate.

În aceste momente, tânărul este reținut de organele din Elveția și urmează să ajungă în custodia autorităților române.

„Bărbatul de 30 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de omor, în cazul tinerei de 28 de ani, și față de care a fost dispusă arestarea preventivă în lipsă, s-a prezentat, la data de 28 septembrie 2026, în jurul orei 23:00, la Poliția din Saint Gallen, Elveția. Acesta se află în custodia autorităților elvețiene și urmează procedurile legale în vederea predării către autoritățile române. Mulțumim tuturor structurilor și instituțiilor implicate pentru sprijinul acordat în activitățile desfășurate în acest caz”,  a transmis IPJ Vâlcea.

BREAKING NEWS

Recent Posts

Informații de ULTIMĂ ORĂ despre moartea lui Felix! Înainte să moară, se întorcea din…

Autor: Cristina Mocanu Publicat: 01 oct 2026 Actualizat: 01 oct 2026, 12:12 Felix Lăcătușu avea…

5 ore ago

ULTIMĂ ORĂ! Pensiile cresc de la 1…

Pensiile militare și cele din sistemul public ar urma să fie indexate de la 1…

5 ore ago

ȘOC! Angajata unui supermarket a murit după ce șeful a…

O femeie în vârstă de 58 de ani a murit la locul de muncă, în…

5 ore ago

O buzoiancă de 56 de ani s-a îndrăgostit de un fals star sud-coreean și a…

O poveste cutremurătoare despre înșelăciune și iluzii a ieșit la iveală în județul Buzău, unde…

5 ore ago

Mobilizare fără precedent a susținătorilor lui Călin Georgescu. Vor să…

După ce au încercat să strângă fonduri pentru a-i asigura un acoperiș politicianului Călin Georgescu,…

6 ore ago

Când vor fi virate pensiile pe card în octombrie

Milioane de pensionari din România așteaptă lunar pensiile care sunt distribuite fie prin Poșta Română,…

6 ore ago