Categories: Fără categorie

CE A APĂRUT LA LOCUL ACCIDENTULUI DIN ROȘIORI? OAMENILOR CARE TREC PE STRADĂ NU LE VINE SĂ CREADĂ

O tragedie de nedescris a avut loc în a doua zi de Crăciun, când o familie întreagă a pierit pe șosea. Drumul Morții, E85, a luat 3 vieți, pe a lui Constantin, Teodora și Sofia. Micuța de 4 ani și părinții ei au murit într-un accident rutier la Roșiori, în județul Suceava. Ce a rămas după toată nenorocirea? Imagini dezolante de la fața locului!

Constantin, Teodora și micuța Sofia au sfârșit într-un accident devastator, în a doua zi de Crăciun, pe Drumul Morții E85, în localitatea Roșiori din județul Suceava. Mașina în care se aflau s-a izbit de o cisternă, după o manevră periculoasă făcută de Constantin. Autoturismul a luat foc imediat și n-a mai rămas nimic din el. Toți trei au murit carbonizați, în cumplita tragedie care a cutremurat întreaga țară.

La mai bine de 24 de ore de la impactul devastator, autoritățile nu reușiseră să curețe locul unde s-a produs totul. Pe marginea drumului au rămas, în noaptea de vineri spre sâmbătă, bucăți din caroserie, dar și alte bunuri care se aflau în BMW-ul condus de Constantin. Partea carosabilă a fost curățată și dată în folosință. Doar că pe unele porțiuni de pe marginea drumului au rămas lucruri care au aparținut familiei care a pierit.

Pe lângă hainele celor decedați și bucățile de fiare ale mașinii s-au găsit și jucării ale micuței Teodora. Un ursuleț era aruncat printre cenușa care a rămas după ce autoturismul a ars ca o torță. 

Autoritățile au transmis și cum s-a produs nenorocirea, vinovat fiind șoferul BMW-ului, adică bărbatul mort, care a efectuat o depășire neregulamentară.

„Autoturismul ar fi circulat din sens opus, iar în urma unei depăşiri neregulamentare făcută de către şoferul acestuia, respectiv un bărbat de 36 de ani din comuna Ţibăneşti, judeţul Iaşi, a intrat in impact frontal cu autocisterna, ulterior autoturismul luând foc. În urma accidentului a rezultat decesul şoferului autoturismului, bărbatul de 36 de ani, precum şi decesul soţiei acestuia, o femeie de 33 de ani şi a fiicei minore de 4 ani, toţi din comuna Ţibăneşti, judeţul Iaşi”, au transmis autoritățile.

BREAKING NEWS

Recent Posts

A tăcut luni întregi și a refuzat să spună ce s-a întâmplat, dar ACUM NU S-A MAI FERIT. Valentin Sanfira, DEZVĂLUIRI NEAȘTEPTATE despre divorț

Valentin Sanfira, primele declarații la câteva luni după divorțul de Codruța Filip A preferat să…

14 ore ago

ȘOC! Încă un general găsit mort…

Generalul-maior în retragere Marin Lungu s-a stins din viață la vârsta de 90 de ani.…

14 ore ago

S-a DECIS! Se dă a doua ALOCAȚIE! Este plătită ZILNIC pentru copiii…

Copiii și elevii cu cerințe educaționale speciale (CES) beneficiază și în anul școlar 2026-2027 de…

14 ore ago

„De nervi, am…” După 6 luni de la divorț, Valentin Sanfira a recunoscut…

Au trecut șase luni de la divorțul dintre Valentin Sanfira și Codruța Filip, iar artistul…

14 ore ago