Categories: Fără categorie

Câți lei costă o ciorbă de burtă sau de perișoare la „împinge tava” în Costinești

O vacanță pe litoralul românesc a ajuns să rivalizeze cu una petrecută într-o stațiune exotică, ba chiar în România trebuie să scoți bani mai multi pe cazare și mâncare, asta dacă vrei sa te simți bine și să ai parte de confort.

Însă, se pare că există și locuri în care poți mânca liniștit şi să te bucuri de preparate culinare delicioase, fără să fii nevoit să îți faci gaură în bugetul de vacanță. Un astfel de loc există chiar în Costineşti, staţiunea tineretului, unde într-un local poți găsi numeroase preparate la prețuri extrem de mici, fără egal, în condițiile în care pentru același tip de preparate poți plăti chiar și de două ori mai mult în alte localuri sau în alte stațiuni de pe litoralul românesc al Mării Negre.

Așadar, la respectiva terasă ”împinge tava” poți mânca liniștit ciorbe felurite (de burtă, de perișoare, de văcuță, de pui) la numai 12 sau 14 lei, în timp ce o porție de paste (care sunt la mare căutare) costă doar 23 de lei! Iar dacă îți dorești o porție de piept de pui pe jar, portofelul tău se va goli de numai 9 (nouă) lei!

Însă, acest local pare a fi unic pe litoralul românesc! Dacă aici poți mânca bine cu 30 de lei, mai spre nordul litoralului, în Năvodari, o omletă ajunge și la prețul de 45 de lei!  Iar dacă îți dorești o pizza, aceasta poate ajunge până la 56 de lei, în timp ce o porție de paste se vinde cu 62 de lei.

Astfel, dacă în Năvodari ai nevoie de peste 100 de lei pentru un mic dejun de două persoane, în stațiunea Mamaia, cea mai căutată de pe litoralul românesc, costurile cresc.

Cât costă trei mese pe zi în Mamaia

Un sejur în Mamaia îți poate scoate din buzunar o sumă deloc de neglijat. Pe lângă cazarea deloc ieftină, trei mese pe zi își pot afecta serios bugetul.

Micul dejun în Mamaia poate varia, în ceea ce privește prețul, între 35-65 lei, în funcție de localul la care alegi să savurezi prima masă a zilei.

Pentru două feluri de mâncare + o băutură răcoritoare la prânz, poți scoate din buzunar, peste 100 de lei. Dacă mai vrei să savurezi și o gustare pe parcursul zilei, îți mai golești portofelul de cel puțin 25-40 de lei. Cina nu este nici ea ieftină, căci prețul poate ajunge, de asemenea, tot la 100 de lei. Practic, pentru 3 mese pe zi în stațiunea Mamaia, plus gustări, scoți din buzunar între 300-350 de lei.

BREAKING NEWS

Recent Posts

Salariul minim ar putea crește în curând, iar Guvernul are 7 variante pe masă. Una dintre ele ar aduce angajaților o…

Negocierile privind majorarea salariului minim brut pe economie continuă, iar pe masa discuțiilor se află…

15 ore ago

Șase luni norocoase aduc schimbări spectaculoase și recompense neașteptate până la finalul anului 2026!

Finalul anului 2026 este prevăzut a fi extrem de favorabil pentru cei născuți în anumite…

15 ore ago

Tragedie în Italia! O tânără româncă de 27 de ani și-a pierdut viața într-un accident

O familie de români stabilită în Italia este îndoliată după ce o tânără de 27…

16 ore ago

Claudia Ion a recunoscut, într-un final, de ce Mocăniță nu a acceptat testul poligraf la Insula Iubirii

Claudia Ion a dat cărțile pe față după ce Ionuț Mocăniță a refuzat ferm să…

16 ore ago

Valentin a EXPLODAT și a spus TOTUL: „Te rid…

Ediția de astăzi a emisiunii „Casa iubirii” a adus un moment special, în care concurenții…

16 ore ago

Laurette ajunge din nou pe masa de operație: „Sunt într-o situație foarte…

Problemele medicale ale lui Laurette sunt departe de a se fi încheiat. Vedeta va trece…

16 ore ago