Press "Enter" to skip to content

Carmen Hara vorbește despre sfârșitul pandemiei. Ce spune celebra clarvăzătoare?

Prezicătoarea Carmen Harra anunță când va veni SFÂRȘITUL pandemiei de COVID-19. Vești uriașe pentru toată lumea!

Pandemia de COVID-19 se va sfârșit abia anul viitor, conform declarațiilor prezicătoarei Carmen Harra. Clarvăzătoarea a vorbit din nou despre bulversarea în care se află o lume întreagă.

Carmen Harra, despre sfârșitul pandemiei de COVID-19

Carmen Harra susține că virusul va dispărea cu adevărat abia anul viitor, însă până atunci nu va mai avea puterea pe care a avut-o până acum.

„Noi americanii nu avem voie nicăieri. Suntem sinistrați, închiși aici la domiciliu. O să dureze pandemia până vom avea pe cineva care să ne ducă pe drumul drept. Oamenii și-au pierdut răbdarea, fiecare e pe cont propriu. Oamenii nu vor să mai stea în casă.

E lupta între starea mentală și cea fizică. Problema s-a agravat. Important e ce facem de aici încolo, cum corectăm situația. Nivelul personal duce la nivelul colectiv. Dacă credem că o parte din noi o duce mai bine sau mai rău și nu îi afectează pe ceilalți este greșit. Această pandemie va ajunge la un sfârșit definitiv poate înspre primăvara. Virusul se răspândește, dar nu mai are putere. Partea proastă vine după acest virus: transformările din lume, de aspect economic, politic, monetar. Viziunea mea este că nu vom mai avea regi, poate Papa, catolicismul are de suferit, băncile au de suferit”, a povestit Carmen Harra la Teo Show.

Carmen Harra susține că următorii ani vor fi extrem de dificili pentru români, mai ales din cauza pandemiei de COVID-19.

”Vom asista la o escaladare a stării de haos, de furie, în America, dar va cuprinde și restul lumii. Revolta asta a explodat în oameni care au stat acasă trei luni și care s-au simțit îngrozitor, abandonați, fără bani.

Felul în care această revoltă escaladează va duce la o schimbare fundamentală în legile umanității, la căderea președinției și la schimbări mult mai dramatice decât oricine și le-ar fi putut imaginea.

Eu am spus că virusul ăsta ne va ține închiși în case, ne va teroriza o lună-două, va dispărea ca și cum nu a fost, însă se transformă în altceva.

Nu se mai vorbește despre coronavirus, toată lumea vorbește acum despre protestele astea. Războiul virusului a fost psihologic, s-a creat o traumă extraordinar de mare”, a mai spus Carmen Harra. scrie kfetele.ro

Be First to Comment

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *