Când intră pensiile pe iunie 2024. Banii sunt virați prin poștă sau pe card. Poșta Română a virat mai devreme pensiile în luna mai, din cauza sărbătorilor, astfel încât mulți pensionari se întreabă deja când vine pensia pe iunie.
Distribuirea drepturilor sociale (pensii) va începe cu data de 3 iunie 2024 (luni), în termenul asumat cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
Concret, banii vor fi virați pentru afi distribuiți după weekendul cu zilele de 1 și 2 iunie.
Când intră pensiile pe iunie 2024
Potrivit calendarului oficial, achitarea pensiilor prin poștă se face în intervalul 1 – 15 ale lunii, la domiciliul beneficiarilor.
Conform Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), achitarea pensiilor pe carduri se face în jurul datei de 12 a fiecărei luni, dar nu mai târziu de data de 13 a fiecărei luni.
Ce se întâmplă cu pensiile celor care nu sunt găsiți la domiciliu
Pentru pensionarii avizaţi (cei care nu sunt găsiți la domiciliu) drepturile bănești și documentul de plată se pot ridica de la ghişeele poştale, în termen de 2 zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective.
În caz contrar, pensiile se întorc la casa teritorială de pensii de unde pot fi solicitate pentru reordonanțare la plată.
Milioane de pensionari din România vor primi o veste bună chiar înainte de sărbătorile de…
O femeie din SUA a divorțat după 10 ani de căsnicie și și-a înlocuit soțul…
Preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP), Vasilica-Valentina Robu, respinge informaţiile potrivit cărora 2,2 milioane…
Este doliu în Justiție după vestea că judecătoarea Ioana Tripon a murit la vârsta de…
Alexia Eram se mută temporar în India pentru un nou proiect. Alexia Eram a vorbit…
Tensiunile cresc în „Casa Iubirii”, în ediția de duminică, 15 noiembrie 2026. Izabela intră în…