Categories: Fără categorie

Când intră pensiile pe card în iunie. Data când vor fi livrate pensiile prin poștă

Pensionarii din România vor avea mai mult de aşteptat în luna iunie până când vor intra banii de pensii. Partea bună: vor avea de luat mai mulţi bani.

Milioanele de pensionari români așteaptă cu nerăbdare să le intre pensiile pe luna iunie 2024, după ce virarea pensiilor din luna mai s-a făcut mai devreme decât de obicei.

Spre deosebire de luna anterioară, când pensiile au fost livrate atât pe card cât și de Poșta Română în primele trei zile ale lunii, având în vedere că a fost Paştele, în iunie se revine la calendarul obișnuit. Astfel, românii vor avea mai mult zile de aşteptat, potrivit Antena 3 CNN.

După ce Guvernul a decis să vireze pensiile din luna mai înainte de Paște, pentru ca românii să aibă bani de sărbători, acum bătrânii trec printr-o perioadă mai lungă fără bani.

Sistemul de pensii publice din România este reglementat, începând din acest an, printr-o nouă lege, respectiv prin Legea 360/2023.

Peste 2,5 milioane de români iau bani pe voucherele de alimente

În afară de pensie, mulţi pensionari vor primi în iunie şi bani pe voucherele de alimente. Aproximativ 2,6 milioane de români, beneficiari ai cardurilor sociale pentru alimente, vor primi o nouă tranșă de 250 de lei.

Printre românii care se află pe lista beneficiarilor se numără persoanele cu grad de handicap, cei care au venituri lunare mai mici sau egale cu 2000 de lei dar și pensionarii sistemului public de pensii.

Beneficiarii acestui sprijin acordat de Guvernul României sunt:

– persoanele – copii şi adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

– familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 de lei;

– familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 de lei;

– familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condițiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare;

– pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

– persoanele fără adăpost, astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Data la care intră pensiile românilor în iunie 2024

Pensiile care intră pe card se alocă în data de 12 iunie 2024, dar nu mai târziu de data de 13 aprilie, potrivit Casei Naționale de Pensii.

Având în vedere că ziua de 12 iunie este miercuri și nu este zi de sărbătoare legală, nu se vor face decalări la plata pensiilor pe card.

Luna trecută s-a făcut o excepție de la acest regulament, iar pensionarii și-au văzut pensiile pe card încă din data de 3 mai, fiind Paştele.

Pensiile românilor din luna iunie 2024 care vin cu Poșta Română ar trebui să se achite în intervalul 1-15 aprilie, la domiciliul beneficiarilor.

Pentru pensionarii avizaţi (cei care nu sunt găsiți la domiciliu) drepturile bănești și documentul de plată se pot ridica de la ghişeele poştale, în termen de 2 zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective.

În caz contrar, pensiile se întorc la casa teritorială de pensii de unde pot fi solicitate pentru reordonanțare la plată.

BREAKING NEWS

Recent Posts

De ce plătești căldură chiar dacă ai caloriferele închise

Mulți locatari de la bloc sunt surprinși când primesc facturile de încălzire și descoperă că…

15 ore ago

Reacții critice privind rochia de mireasă aleasă de fiica lui Ilie Bolojan: „Absolut nimic…

Rochia de mireasă purtată de Lucia Maria Bolojan, fiica cea mare a fostului premier Ilie…

15 ore ago

Alexandru RUPE TĂCEREA și vorbește despre despărțirea de Jaqueline…

Alexandru a vorbit despre o perioadă grea prin care a trecut cu Jaqueline Captură KANAL…

15 ore ago

DOLIU în România! A murit Florin Șt…

Florin Ștefan Teodorescu, fostul primar din Crevedia, s-a stins din viață. Comunitatea din Crevedia este…

15 ore ago

Electrocasnicul din dormitor pentru care plătim 300 lei pe lună. Mulți români îl folosesc

În multe locuințe din România, reșoul electric face parte din categoria electrocasnicelor indispensabile. Mulți români…

15 ore ago

Alexandru Ciucu CONFIRMĂ! La 4 ani de la divorț…

Creatorul de modă a vorbit despre programul pe care instanța l-a stabilit, dar și cum…

15 ore ago