Anca, concurenta emisiunii „Casa iubirii”, se află în centrul unor discuții aprinse în mediul online, după ce apropierea sa de Valentin a atras atenția telespectatorilor.
Gesturile și interacțiunile dintre cei doi au stârnit numeroase reacții, mai ales în contextul în care Valentin a ieșit recent din relația cu Daniela.
O parte dintre cei care urmăresc emisiunea nu privesc cu ochi buni această apropiere și o acuză pe Anca de lipsă de empatie față de fosta parteneră a lui Valentin. În comentariile apărute pe rețelele sociale, unii internauți consideră că aceasta ar încerca să își construiască fericirea pe suferința altei femei.
Mai mult, există persoane care îi transmit că lucrurile se pot întoarce oricând împotriva ei și că nimeni nu poate ști cum vor evolua situațiile sentimentale în viitor. Astfel, apropierea dintre Anca și Valentin a împărțit publicul în tabere, iar concurenta a devenit subiectul unor dezbateri intense.
„Când îți creezi fericirea pe nefericirea altuia, karma o să-și facă treaba”, a scris un internaut în secțiunea de comentarii.
Cu toate acestea, nu toate reacțiile primite de concurentă sunt negative. Anca are parte și de susținători, care consideră că aceasta nu ar trebui judecată pentru alegerile sale sentimentale.
Unii dintre cei care îi urmăresc parcursul în emisiune apreciază faptul că este o femeie curajoasă, care nu se ferește să își exprime opiniile și să spună lucrurilor pe nume.
„Fii puternică, ești minunată”
„O fată frumoasă care a intrat într-un moment total nepotrivit pentru ea în această emisiune și este păcat că este blamată exact pentru ceea ce toate rivalele ei fac”.






Fii primul care comentează