Participarea la „Insula Iubirii” nu se încheie neapărat odată cu terminarea filmărilor. Concurenții trebuie să respecte o serie de clauze contractuale, inclusiv cele referitoare la confidențialitate, iar încălcarea acestora poate avea consecințe financiare serioase. Ian a ajuns în centrul atenției după ce a făcut câteva dezvăluiri în timpul unui live pe TikTok, unde a vorbit despre o posibilă eliminare din emisiune și despre sancțiunile pe care le-ar putea suporta dacă ar divulga informații înainte ca acestea să fie difuzate la televizor.
Totul a pornit de la curiozitatea urmăritorilor, care au vrut să afle ce se va întâmpla în edițiile următoare ale show-ului de la Antena 1. Printre cele mai insistente întrebări s-a numărat și cea legată de cuplul care urmează să părăsească emisiunea. Ian a lăsat să se înțeleagă că există o eliminare importantă în episodul următor și că plecarea respectivă ar putea reprezenta o surpriză pentru telespectatori.
Câți bani ar trebui să plătească Ian postului Antena 1
Concurentul a fost însă prins între dorința de a le oferi urmăritorilor informații din culisele emisiunii și obligațiile asumate prin contract. În timpul transmisiunii, acesta a încercat să transforme dezvăluirea într-un fel de provocare pentru cei care îl urmăreau. Le-a cerut să strângă un anumit număr de tap-tap-uri, promițând că va spune cine urmează să plece dacă live-ul va atinge pragul stabilit.
Interesul publicului a fost imediat, iar numărul interacțiunilor a depășit chiar și ținta inițială. Cu toate acestea, în momentul în care a venit timpul să ofere informația promisă, Ian nu a mai dus dezvăluirea până la capăt. Motivul a fost legat de penalizarea financiară pe care ar putea să o primească dacă ar încălca înțelegerea de confidențialitate semnată cu producătorii emisiunii.
Mai exact, concurentul a făcut publică suma de 20.000 de euro, despre care a susținut că reprezintă amenda pe care ar trebui să o achite în cazul în care ar divulga spoilere despre ceea ce urmează să se întâmple în emisiune. Astfel, deși a evitat să dezvăluie numele cuplului eliminat, Ian a oferit o informație care a atras la rândul ei atenția: valoarea presupusei sancțiuni contractuale.
„Nu pot să vă spun cine pleacă, dar o să fie surpriză mare cine pleacă. Suntem 900 de persoane pe live, dacă facem 50.000 de tap-tap vă spun și îmi asum. Deci am făcut 53.000 de mii trebuie să vă spun. Săptămâna viitoare va pleca acasă un cuplu și acela va fi… Nu am voie să vă spun că îmi iau 20.000 de euro amendă pentru spoiler.”, a transmis Ian.





Fii primul care comentează