Valentin și Daniela au cedat și au început să plângă după filmări, după ce au discutat serios despre decizia lui Valentin de a pune punct relației.
În ediția de astăzi a emisiunii „Casa iubirii”, cei doi au purtat o discuție dureroasă despre problemele care s-au acumulat între ei, iar Valentin a mărturisit că a simțit că Daniela și-a dorit ca totul să se învârtă în jurul ei.
Valentin s-a săturat de certurile tot mai dese cu Daniela.
Potrivit lui Valentin, unul dintre motivele pentru care s-a ajuns la această situație este faptul că Daniela nu l-ar fi întrebat suficient de des cum se simte.
Tânăra a încercat însă să explice că lucrurile nu au stat astfel și că, atunci când observa că Valentin trece printr-o stare proastă, încerca să afle ce se întâmplă.
„Eu chiar îl întrebam. Când avea stările astea mereu îl întrebam ”cum ești?”, ”de ce ești așa?”, doar că nu vorbea”, a spus Daniela.
Valentin a întrebat-o atunci de ce crede că s-a ajuns în punctul în care cei doi nu mai comunicau.
Daniela a răspuns, cu tristețe: „Pentru că te-ai săturat…”.
Momentul cel mai emoționant a venit la finalul ediției, când Andreea Mantea i-a întrebat dacă mai au ceva să își spună. Cu ochii plini de lacrimi, Daniela i-a transmis lui Valentin că îl iubește și că, indiferent de decizia pe care o va lua, o va accepta dacă el consideră că este cea mai bună pentru el.
„Vreau să îi spun că îl iubesc și orice decizie ar lua, dacă el consideră că pentru el e bine, nu am ce să fac decât să i-o accept”, a spus Daniela.
Valentin, însă, a ales să nu mai continue discuția: „Nu mai vreau să zic nimic, doamna Andreea…”.
După încheierea ediției, Daniela a izbucnit în lacrimi și a recunoscut cât de mult se teme de ceea ce urmează: „Nu pot! Știu ce o să urmeze! Îl iubesc de nu mai pot!”.
La rândul lui, Valentin a început să plângă de față cu restul băieților, după încheierea conexiunii dintre case.
Rămâne de văzut dacă cei doi vor reuși să își salveze relația sau dacă acest moment va marca începutul despărțirii.






Fii primul care comentează