Pilotul s-a catapultat și nu s-au înregistrat victime sau pagube la infrastructura civilă.
Un avion de vânătoare Gripen al armatei maghiare s-a prăbuşit lângă Szolnok, în centrul Ungariei, iar pilotul s-a catapultat. Anunțul a fost făcut luni dimineață, 24 august 2026, de premierul Péter Magyar, într-o postare pe Facebook, relatează MTI.
Conform primelor informaţii, nu s-au înregistrat victime şi nu s-au produs pagube la infrastructura civilă.
Motivele incidentului nu sunt deocamdată cunoscute. Prim-ministrul a precizat că ministrul apărării va oferi informaţii despre acest incident în scurt timp.
Pilotul a reuşit să se catapulteze şi se află în stare stabilă, fiind transportat cu elicopterul la spital. Potrivit ministrului ungar al apărării, pilotul ar fi reuşit să dirijeze aparatul spre o zonă militară înainte de prăbuşire, iar la sol nu au fost înregistrate victime, conform News.ro.
Valentin Sanfira, primele declarații la câteva luni după divorțul de Codruța Filip A preferat să…
Generalul-maior în retragere Marin Lungu s-a stins din viață la vârsta de 90 de ani.…
Copiii și elevii cu cerințe educaționale speciale (CES) beneficiază și în anul școlar 2026-2027 de…
Femeia l-a reclamat la 112 și a anunțat agresiunea, precum și imaginile pe care le-a…
Au trecut șase luni de la divorțul dintre Valentin Sanfira și Codruța Filip, iar artistul…
Un general-locotenent al Armatei Române în vârstă de 61 de ani a fost găsit fără…