Liderul AUR Vaslui trece prin momente greu de imaginat după ce fiul său, Alexandru Andrei, s-a stins din viață la doar 29 de ani.
Vestea tragică a fost anunțată chiar de Sorin Chelmu, președintele organizației județene AUR Vaslui, într-un mesaj sfâșietor pe rețelele sociale.
Alexandru Andrei a pierdut lupta cu o boală nemiloasă. Potrivit informațiilor prezentate de surse apropiate familiei, Alexandru suferea de o afecțiunea extrem de gravă la nivelul trunchiului cerebral, o zonă vitală a creierului.
Medicii au stabilit că boala nu poate fi tratată chirurgical, iar starea lui s-a agravat într-un timp foarte scurt.
Pierderea tragică a lăsat provocat o durere fără margini în rândul familiei și apropiaților.
Tatăl lui, președintele organizației județene AUR Vaslui, a transmis un mesaj plin de durere pe rețelele sociale, în care l-a descris pe fiul său ca fiind „un copil bun, care a trăit frumos și a iubit sincer”. Acesta i-a mulțumit lui Alexandru pentru fiecare clipă trăită împreună.
„Cu inima frântă, dar recunoscător pentru fiecare clipă binecuvântată petrecută alături de fiul meu Alexandru Andrei, vă anunț că a plecat dintre noi.
A plecat mult prea devreme să lumineze cerul, așa cum a luminat în fiecare zi a vieții lui. A fost un copil bun, cald, cu sufletul curat, a trăit frumos, a iubit sincer. Alex, îți mulțumesc pentru fiecare zâmbet, pentru fiecare îmbrățișare, pentru inima ta bună! Drum lin în lumină!”, este mesajul transmis de Sorin Chelmu pe pagina lui de Facebook.
Totodată, Sorin Chelmu a anunțat și detaliile cu privire la priveghi și înmormântare. Potrivit acestuia, trupul lui Alexandru este depus la Capela funerară a Cimitirului din Mogoșoaia, iar înmormântarea va avea loc luni, începând cu ora 11.
„Cei care vor să aprindă o lumânare și să își ia rămas bun sunt așteptați la Capela funerară a Cimitirului din Mogoșoaia, strada Viilor nr. 8A, începând cu ziua de sâmbătă 10.10.2026, orele 15:00.
Înmormântarea va avea loc în ziua de luni, 12.10.2026, ora 11:00”, a scris Sorin Chelmu.
Ce părere are Valentin Sanfira despre cei care ajung să vorbească despre motivele care au…
Vremea se răcește, iar toamna se va simți tot mai multe în termometre în următoarele…
Irina, soția lui Gheorghe Moldovan, a vorbit cu sinceritate despre relația dintre soț și părinții…
Culiță Sterp este îndoliat! Cristina Mărie, o prietenă de familie, s-a stins din viață la…
La scurt timp de la prima audiere a suspectului Vlad Bălțățeanu, iubitul Valentinei Tănăsie, avocatul…
În ultimele săptămâni, România înregistrează o creștere îngrijorătoare a cazurilor de COVID-19, iar medicii atrag…