Un incendiu a izbucnit marți la Spitalul de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” din București. O secție a fost evacuată, după ce un pacient ar fi dat foc unei saltele. Camera era inundată cu fum la sosirea pompierilor.
Incendiu, marți seara, la Obregia. În jur de 39 de persoane s-au autoevacuat, iar o persoană a făcut atac de panică. Focul a fost lichidat rapid în limitele găsite.
Un incendiu a izbucnit la Spitalul Obregia
”În urmă cu scurt timp am intervenit pentru stingerea unui incendiu ce s-a produs la o secţie a Spitalului de Psihiatrie Prof. Dr. Alexandru Obregia. La sosirea primelor echipaje de pompieri la faţa locului, incendiul se manifesta cu degajări de fum la nivelul unei încăperi”, a transmis ISU Bucureşti-Ilfov.
Sursa citată a precizat că s-au autoevacuat 39 de persoane, dintre care o persoană cu atac de panică a fost preluată de către echipajele medicale şi transportată la spital.
”Suplimentar, încă două persoane (ce nu se aflau în clădirea în care s-a produs incendiul) au fost asistate medical şi transportate la spital. Conform procedurilor, au fost luate măsuri pentru alertarea celor mai apropiate resurse de intervenţie şi direcţionarea lor către locaţia menţionată.
Au fost alertate 8 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, o autospecială de descarcerare, Detaşamentul Special de Salvatori şi opt ambulanţe SMURD”, a mai transmis sursa citată.






Fii primul care comentează