Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de vânt puternic valabilă până duminică dimineață în jumătatea de est și de sud a țării. Rafalele de vânt vor putea ajunge la 90 km/h în zonele montane.
Avertizarea ANM intră în vigoare azi, la ora 12.00, și vizează în primă fază 11 județe din estul țării și trei din sud-vest, unde vântul va bate cu putere până diseară, la ora 20.00 „În intervalul menţionat, vântul se va intensifica în Moldova, nord-estul Munteniei, în nordul Dobrogei, sudul Banatului şi sud-vestul Olteniei, cu viteze de 55…65 km/h şi izolat de 70 km/h. În Carpaţii Orientali vor fi rafale de 70…90 km/h”, precizează meteorologii.
O atenţionare similară vizează perioada 2 noiembrie, ora 20.00 – 3 noiembrie, ora 08.00, când vântul se va mutra în sud-estul țării. „În intervalul menţionat, vântul va avea intensificări în sudul Moldovei, Dobrogea şi cea mai mare parte a Munteniei, cu viteze de 55…65 km/h şi izolat de 70 km/h. În zona Carpaţilor de Curbură vor fi rafale de 70…90 km/h”, anunţă ANM.
În București, „Vremea va fi deosebit de caldă pentru începutul lunii noiembrie, cu o temperatură maximă de 21…22 de grade, în condiţiile unui cer mai mult senin. În cursul nopţii vor fi înnorări, iar vântul se va intensifica, cu viteze la rafală în general de 50…55 km/h. Minima termică va fi de 4…6 grade”, mai precizează ANM.
Valentin Sanfira, primele declarații la câteva luni după divorțul de Codruța Filip A preferat să…
Generalul-maior în retragere Marin Lungu s-a stins din viață la vârsta de 90 de ani.…
Copiii și elevii cu cerințe educaționale speciale (CES) beneficiază și în anul școlar 2026-2027 de…
Femeia l-a reclamat la 112 și a anunțat agresiunea, precum și imaginile pe care le-a…
Au trecut șase luni de la divorțul dintre Valentin Sanfira și Codruța Filip, iar artistul…
Un general-locotenent al Armatei Române în vârstă de 61 de ani a fost găsit fără…