Categories: Fără categorie

Avertizare meteo ANM. Cod portocaliu de ploi torenţiale şi furtuni

Meteorologii au emis avertizări cod galben și cod portocaliu de ploi torențiale, vijelii, intensificări ale vântului și grindină.

Potrivit avertizării cod galben, valabilă de miercuri, 10 august, ora 10:00, până joi, 11 august, ora 08:00, în Oltenia, în nordul și vestul Munteniei, în sud-vestul Transilvaniei, precum și în zona Carpaților Meridionali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată.  

Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină.  

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25…35 l/mp și izolat 40 l/mp.  

Cod portocaliu de ploi și vijelii

Meteorologii au emis și o avertizare cod portocaliu valabilă începând de miercuri, 10 august, ora 12:00, până joi, 11 august, ora 03:00. 

În cea mai mare parte a Olteniei, în nord-vestul Munteniei și local în Carpații Meridionali, vor fi perioade cu averse torențiale, iar în intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă de 40…50 l/mp și pe arii restrânse de peste 70 l/mp.  

Acestea vor fi asociate și cu descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină.  

În majoritatea regiunilor, până la sfârșitul săptămânii, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. 

BREAKING NEWS

Recent Posts

Salariul minim ar putea crește în curând, iar Guvernul are 7 variante pe masă. Una dintre ele ar aduce angajaților o…

Negocierile privind majorarea salariului minim brut pe economie continuă, iar pe masa discuțiilor se află…

3 ore ago

Șase luni norocoase aduc schimbări spectaculoase și recompense neașteptate până la finalul anului 2026!

Finalul anului 2026 este prevăzut a fi extrem de favorabil pentru cei născuți în anumite…

3 ore ago

Tragedie în Italia! O tânără româncă de 27 de ani și-a pierdut viața într-un accident

O familie de români stabilită în Italia este îndoliată după ce o tânără de 27…

3 ore ago

Claudia Ion a recunoscut, într-un final, de ce Mocăniță nu a acceptat testul poligraf la Insula Iubirii

Claudia Ion a dat cărțile pe față după ce Ionuț Mocăniță a refuzat ferm să…

3 ore ago

Valentin a EXPLODAT și a spus TOTUL: „Te rid…

Ediția de astăzi a emisiunii „Casa iubirii” a adus un moment special, în care concurenții…

3 ore ago

Laurette ajunge din nou pe masa de operație: „Sunt într-o situație foarte…

Problemele medicale ale lui Laurette sunt departe de a se fi încheiat. Vedeta va trece…

3 ore ago