Categories: Fără categorie

„Autobuzul morții”, plin cu nuntași, s-a răsturnat din cauza vitezei: 10 oameni și-au pierdut viața pe loc. Ce a pățit șoferul după ce a recunoscut că a comis „păcatul suprem”

Șoferul „autobuzului morții”, cum a fost denumit în presa australiană, s-a declarat vinovat de „păcatul suprem” în urma accidentului cumplit. El și-a aflat acum pedepasa pentru tragedia de anul trecut.

Brett Button a fost condamnat la 32 de ani de închisoare după ce a ucis prin imprudență 10 persoane în accidentul din 11 iunie 2023, informează BBC News.

Ce greșeală fatală a făcut șoferul înainte de accident

Judecătorul Tribunalului Districtual Newcastle, Roy Ellis, a declarat că Button, în vârstă de 59 de ani, a fost în mod clar afectat de medicamentul Tamerol, cu efecte opioide, când s-a aflat la volan în acea zi fatidică.

El conducea prea repede și se implica în tot felul de depășiri periculoase, având un comportament bizar de ignorare a riscurilor la care îi expunea pe nuntași.

Judecătorul a spus că în cei peste 50 de ani de experiență în sistemul judiciar, nu a întâlnit niciun alt caz de o asemenea amploare și care să fi avut un impact atât de devastator asupra oamenilor.

El a spus că Button a încălcat în mod semnificativ datoria de grijă pe care o avea față de pasagerii săi și și-a abandonat responsabilitățile de șofer.

Autocarul s-a răsturnat cu nuntașii care se întorceau de la petrecere care a avut loc în regiunea viticolă Hunter Valley din New South Wales. 

Button a fost condamnat la 32 de ani de închisoare cu o perioadă fără eliberare condiționată de 24 de ani după ce a provocat unul dintre cele mai mortale accidente din Australia.

BREAKING NEWS

Recent Posts

A tăcut luni întregi și a refuzat să spună ce s-a întâmplat, dar ACUM NU S-A MAI FERIT. Valentin Sanfira, DEZVĂLUIRI NEAȘTEPTATE despre divorț

Valentin Sanfira, primele declarații la câteva luni după divorțul de Codruța Filip A preferat să…

14 ore ago

ȘOC! Încă un general găsit mort…

Generalul-maior în retragere Marin Lungu s-a stins din viață la vârsta de 90 de ani.…

14 ore ago

S-a DECIS! Se dă a doua ALOCAȚIE! Este plătită ZILNIC pentru copiii…

Copiii și elevii cu cerințe educaționale speciale (CES) beneficiază și în anul școlar 2026-2027 de…

14 ore ago

„De nervi, am…” După 6 luni de la divorț, Valentin Sanfira a recunoscut…

Au trecut șase luni de la divorțul dintre Valentin Sanfira și Codruța Filip, iar artistul…

14 ore ago