Categories: Fără categorie

Andreea Tonciu, anunț despre DIVORȚUL de soțul ei: „Suntem un cuplu de…

Recent, Andreea Tonciu a făcut dezvăluiri despre relaţia pe care o are cu soţul ei, Daniel Niculescu. Cei doi formează un cuplu de peste 12 ani şi au împreună o fiică, pe Rebeca, în vârstă de 10 ani. Deşi se înţeleg foarte bine, vedeta a recunoscut că nici în familia lor nu lipsesc discuţiile în contradictoriu.

Vedeta a mărturisit că îşi dedică cea mai mare parte a timpului fiicei sale. De asemenea, Andreea Tonciu a declarat că ea este părintele mai autoritar. De cealaltă parte, Daniel Niculescu obişnuiește să îi îndeplinească fiicei sale dorințele, chiar şi atunci când aceasta nu este de acord. De când a devenit mamă, bruneta a învăţat să fie mult mai responsabilă.

Daniel Niculescu este cel care o răsfaţă mai mult pe fetiță, iar Andreea Tonciu consideră că acest lucru se întâmplă şi pentru că soţul ei petrece mai puțin timp acasă. Astfel, ea este cea care se ocupă în cea mai mare parte de programul zilnic al Rebecăi, în timp ce Daniel Niculescu încearcă să recupereze timpul petrecut departe de familie atunci când ajunge acasă.

”Să știi că eu sunt mai autoritară, soțul meu este cum să zice pe românește, mână largă, dacă nu-mi dă mami, îmi dă tati, dacă nu face mami, face tati și tot așa. Trebuia unul dintre noi să fie mai așa. (…) Câteodată mai există divergențe ca în orice familie. El e mai mult plecat, are treabă, mai mult timp îmi petrec eu cu Reby, adică în educația ei și în tot ceea ce fac. El vine seara, stă cu ea, când nu pot eu s-o iau de la școală, o ia el, adică ne înțelegem reciproc.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am un copil chiar foarte bun, nimeni nu s-ar aștepta să am un copil atât de bun, adică crede-mă, adică nu că e copilul meu, oriunde ies cu ea, că o iau peste tot cu mine în țări străine, peste tot unde mă duc, toată lumea, vai, ce copil deștept și ce, ce educată poate să fie!”, a zis Andreea Tonciu, pentru spynews.ro.

Cu toate acestea, Andreea Tonciu nu ascunde faptul că între ea şi Daniel Niculescu mai apar certuri. Vedeta a explicat că neînţelegerile lor nu pornesc de la probleme majore, ci de la situaţii obişnuite care apar în orice familie.

”Că mai avem și noi viața noastră personală, asta e partea a doua, dar trebuie întâi copilul pe primul loc. Am timp să-mi petrec cu el (n.r. cu soțul). Suntem un cuplu de peste 12 ani de zile, la noi nu s-a pus vreodată problema de vreun divorț sau de vreo despărțire mare. Ne mai certăm ca în orice cuplu, nu poți să zic că „Mamă, eu nu mă cert”, dar ne certăm din lucruri banale: „De ce ai lăsat aia acolo? De ce ai făcut aia acolo? De ce….”, a mai spus Andreea Tonciu.

BREAKING NEWS

Recent Posts

De ce au fost DATE AFARĂ Mirela Vaida și Oana Tomoiagă, de fapt? Ce s-a întâmplat în semifinala Asia Express

Semifinala Asia Express a avut loc marți, 10 noiembrie. Mirela Vaida și Oana Tomoiagă au…

4 minute ago

Nicușor Dan, avertisment privind alegerile anticipate: ,,Economia României ar fi avut de suferit…

Nicușor Dan, președintele României, a declarat marți, de la Palatul Cotroceni, că alegerile anticipate ar…

12 minute ago

Cele 4 semne timpurii ale bolii Alzheimer pe care mulți le trec cu vederea

Atunci când auzim de boala Alzheimer, prima idee care ne vine în minte este pierderea…

17 minute ago

Familia regretatului violonist Gabi Stângău reacționează DUR după ce Diana Berințan și-a refăcut viața: „Vedeți, oameni buni…

O persoană apropiată familiei lui Gabi Stângău a transmis un mesaj pe rețelele de socializare…

20 de minute ago

Ionescu și Izabela, la un pas de despărțire?! INCREDIBIL ce se întâmplă între cei doi: „Mă minți…

Ediția de miercuri a emisiunii „Casa iubirii”, difuzată pe 11 noiembrie, se anunță una plină…

26 de minute ago

Cât câștigă Eva Măruță într-o lună. Din ce face bani fiica Andrei și a lui Cătălin Măruță

La doar 11 ani, Eva Măruță, fiica Andrei și a lui Cătălin Măruță, are deja…

29 de minute ago