Categories: Fără categorie

Alina Eremia a speriat pe toată lumea, după ce a apărut cu un ochi vânăt pe internet: „Sper că nu e adevărat”. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu artista?!

Alina Eremia se numără printre cele mai îndrăgite și iubite artiste de la noi din țară, iar de-a lungul carierei sale, cântăreața a reușit să atragă de partea sa o mulțime de fani, care îi stau alături la orice pas. Ei bine, vedeta păstrează frecvent legătura cu admiratorii săi prin intermediul rețelelor de socializare, în special pe Instagram, acolo unde le povestește aproape tot ceea ce se întâmplă în viața sa, împărtășind cu aceștia atât momentele

bune, cât și cele mai puțin plăcute.

Așa s-a întâmplat și recent, căci Alina Eremia  s-a postat într-o ipostază șocantă, iar fanii s-au îngrijorat imediat. Mai precis, artista s-a fotografiat cu ochiul vânăt, postând apoi imaginea pe internet. Ei bine, însă, de precizat este că e vorba despre un machiaj, pe care l-a folosit în noul ei videoclip.

De asemenea, melodia și videoclipul transmit un mesaj legat de violență, respectiv „Rănile se vindecă.

Cicatricile rămân. Violența lasă urme”.

Reacția fanilor când au văzut fotografia

Atunci când au văzut postarea, mulți dintre internauți au crezut că fotografia este una reală, însă între timp și-au dat seama că este vorba despre un machiaj. De asemenea, în timp ce unii au tras o sperietură serioasă când au văzut-o pe artistă, alții au felicitat-o pentru noua sa piesă.

„Sper că este doar un rol într-o piesă”, „Sper că nu e adevărat”, „Am crezut pentru o secunda ca te-a lovit cineva, dar după mi-am dat seama ca e makeup”, „Tu si cu Oscar faceți un duo de vis. Mai vrem colaborări între voi 2 fiindcă piesa asta suna muuult prea bine”, „M-am speriat puțin la început, am crezut că e real”, au fost doar câteva dintre reacțiile fanilor la postarea Alinei Eremia.

BREAKING NEWS

Recent Posts

O zodie va câștiga o sumă uriașă de bani!

Horoscop financiar noiembrie 2026 pentru toate cele 12 zodii. O zodie scapă de problemele financiare,…

51 de minute ago

Fără limite! Valentin ȘOCHEAZĂ după despărțirea de Daniela! Concurentul a…

Autor: Laura Macovei 10 oct 2026 Daniela și Valentin s-au despărțit Sursa: captură video Unul…

54 de minute ago

„Din păcate…” Raluca Pastramă, de urgență la spital. Fetița ei…

Momente dificile pentru Raluca Pastramă, fosta soție a lui Pepe! Vedeta a ajuns pe patul…

o oră ago

Cum scazi tensiunea arterială fără medicamente

Hipertensiunea arterială afectează milioane de oameni în întreaga lume și reprezintă un risc major pentru…

o oră ago

DUMNEZEULE! Matilda a murit la doar 15 ani, în timp ce aștepta autobuzul spre școală…

Autor: Diana Ghita Publicat: 19 sep 2025 Actualizat: 19 sep 2025, 11:10 Adolescenta a sfârșit…

o oră ago