Categories: Fără categorie

Ajutor de la stat pentru români! Mai aveți doar câteva zile la dispoziție pentru a depune actele

În ultima vreme, statul român s-a mobilizat și a oferit ajutor considerabil românilor. Un nou sprijin vine acum din partea autorităților pentru persoanele greu încercate, dar mai aveți doar câteva zile la dispoziție pentru a depune actele și pentru a vă asigura că statul nu vă face probleme.

Bani pentru persoanele afectate de pandemie

Un nou ajutor a fost acordat de stat pentru persoanele grav afectate de către pandemie. A fost o perioadă dificilă și mulți au suferit din cauza acestei crize sanitare, motiv pentru care autoritățile s-au gândit să vină în ajutorul nostru.

Astfel, au fost oferite trei tipuri de indemnizație: prima dintre ele a fost indemnizația pentru activitate întreruptă, pentru cei care și-au pierdut locul de muncă din cauza pandemiei. Cea de-a doua indemnizație a fost cea pentru activitate/venituri reduse, iar ultima, ce a putut fi cerută și încasată în intervalul octombrie – decembrie 2021, a treia indemnizație a fost cea pentru activitate întreruptă. Toate acestea, însă, trebuie declarate.

Banii au ajuns deja în posesia celor care au beneficiat de ajutor, dar asta nu este tot. Vă anunțăm că este necesară declararea acestora prin formularul 212, iar persoanele care au beneficiat trebuie să achite la stat taxele aferente până în ziua de 25 mai 2022, prin depunerea declarației.

Peste 11.000 de persoane au primit indemnizație

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială a efectuat numărători clare, prin care au demonstrat că peste 11.000 de persoane au încasat indemnizația de pandemie pentru activitate întreruptă,  în timp ce alte peste 900 de persoane au încasat indemnizația de pandemie pentru același motiv, dar la finalul anului.

Toată lumea trebuie să își declare veniturile pe care le-a încasat în anul 2021 depunând declarația de venit până la data de 25 mai. Având în vedere că și indemnizația este tot un venit, chiar dacă a fost oferit în situația excepționale, se pare că statul vrea să plătim taxele aferente pentru acest câștig.

BREAKING NEWS

Recent Posts

UN POLIȚIST A OPRIT UN DRIC CARE RULA CU VITEZĂ ȘI A DECIS SĂ VERIFICE SICRIUL

Văzând că nu mai are cale de scăpare, bărbatul a oftat adânc, s-a întors spre…

8 ore ago

Doliu în familia lui Jojo! Actrița a făcut anunțul trist, după ce a…

Vedeta a dezvăluit ce s-a întâmplat, dat și ce lecții importante a învățat în ultimii…

9 ore ago

A fost finalizată autopsia! Fotbalistul Jesus de Miguel a murit, de fapt, în urma unui…

Autor: Diana Bostan 05 nov 2026 Noi informații ies la iveală în cazul morții lui…

9 ore ago

ȘOC în România! Călin Georgescu ar fi făcut…

Luni, 9 noiembrie, Călin Georgescu află dacă instanța îi va permite să părăsească arestul preventiv.…

9 ore ago

Călin Georgescu, la un pas de libertate! Tribunalul București decide dacă iese din arest

Luni, 9 noiembrie, Călin Georgescu va afla dacă va putea părăsi arestul preventiv în dosarul…

9 ore ago

DEZASTRU în spitale! A fost declarată EPIDEMIE!

Nu mai puțin de 27 de regiuni din Rusia se află în stadiul de „epidemie…

9 ore ago