Categories: Fără categorie

Ahmed, despre Valentin. INFORMAȚIA SURPRINZĂTOARE care ar fi putut cântări decisiv în DESPĂRȚIREA de Daniela. Concurentul din „Casa Iubirii” NU ar fi pus punct relației dacă…

Ahmed, declarații neașteptate despre despărțirile din „Casa Iubirii”. Ce spune fostul concurent despre Valentin?!

Ahmed a ieșit la rampă în timpul unui LIVE și a făcut afirmații care ar putea stârni discuții aprinse în rândul fanilor emisiunii de la Kanal D. Vorbește despre despărțirile care au avut loc, spunând că nu este surprins de ce se întâmplă. Acesta este convins că, dacă el și Andra s-ar fi aflat acum în competiție, situația era diferită. Din spusele sale, prezența lor era o concurență pentru ceilalți, iar unele cupluri poate nu ar fi ajuns atât de repede la despărțire.

Când a venit vorba despre Alexandru, Ahmed nu a ezitat nicio secundă și a spus că îi va fi alături până în finală. L-a descris ca fiind un om extraordinar, cu suflet mare. Surpriza a venit în momentul în care discuția s-a îndreptat către Valentin. Dacă despre Alexandru vorbește cu multă admirație, în cazul lui Valentin lucrurile stau complet diferit. Fostul concurent din „Casa Iubirii” spune ferm că nu îl susține sub nicio formă, afirmând că nu are cum să facă asemenea lucru.

Nici tonul vocii și nici expresiile sale nu trec neobservate, iar reacția lui lasă loc interpretărilor.

„Mă credeți că dacă eram în Casa Iubirii acum eu și Andra, niciunul nu punea punct. Nu punea nimeni punct la relație ca să nu fiu eu sus. Am plecat eu cu Andra și acum… putem să ne despărțim, putem să fim sinceri, asta pentru că nu aveau concurență.(…) Alexandru și Gabriela mi se par cei mai frumoși și corecți. Sper din tot sufletul să le meargă și să fie sinceri.

Alexandru este un om extraordinar, un om cu sufletul mare.(…) Pe Valentin, nu susțin așa ceva, nu ai cum!”, spune Ahmed, fostul concurent din „Casa Iubirii”.

Emisiunea „Casa Iubirii”, o călătorie impresionantă pentru găsirea sufletului pereche, poate fi urmărită în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 10:00 și de la 16:30, și în fiecare sâmbătă și duminică de la 16:00 și de la 19:00.

BREAKING NEWS

Recent Posts

Anca de la “Casa iubirii”, criticată dur în mediul online după apropierea de Valentin:,,Karma o să-și facă treaba”. Ce cred internauții

Anca, concurenta emisiunii „Casa iubirii”, se află în centrul unor discuții aprinse în mediul online,…

4 minute ago

Dumnezeule! Tânăra găsită moartă în Râmnu Vâlcea, condusă pe ultimul drum…

Familia și apropiații Andradei, tânăra de 21 de ani găsită fără viață într-un apartament închiriat…

13 minute ago

Ursula von der Leyen, ”e depășită de vremuri”. Traian Băsescu, convins că…

Fostul președinte susține că Ursula von der Leyen nu mai prezintă credibilitate la nivel european.…

22 de minute ago

8 semne neașteptate care arată că rinichii tăi sunt în pericol!

Rinichii sunt organe vitale, esențiale pentru eliminarea reziduurilor și toxinele din corp. Aceștia sunt localizați…

23 de minute ago

8 Semne pe care corpul tău ți le trimite dacă rinichii sunt în pericol – Nu le ignora!

Rinichii sunt organe esențiale pentru eliminarea toxinelor din organism și menținerea sănătății sângelui. Localizați în…

23 de minute ago