Un avion de mici dimensiuni a fost implicat într-un incident în timpul aterizării, pe Aerodromul Iași.
Potrivit primelor informații, pilotul, în vârstă de 41 de ani, ar fi întâmpinat o defecțiune tehnică în timpul zborului și a încercat să aterizeze de urgență. La contactul cu pista, aeronava a fost cuprinsă de flăcări, însă focul a fost stins înainte de sosirea pompierilor.
În ce stare se află pilotul avionului
În aeronava prăbușită pe Aerodromul Iași se afla doar pilotul.
Acesta a reușit să se elibereze de unul singur, fiind găsit conștient de echipele de intervenție. Bărbatul prezenta escoriații la nivelul picioarelor și sângerări în zona gurii.
La locul incidentului aviatic au ajuns echipaje de intervenție, iar autoritățile desfășoară verificări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul.
„La sosirea forţelor de intervenţie, s-a constatat că era vorba despre o aeronavă ultrauşoară, în care se afla doar pilotul.
Potrivit informaţiilor preliminare, acesta aterizase pe pista aerodromului în urma unei defecţiuni tehnice apărute în zbor.
Incendiul produs după aterizare fusese lichidat înainte de sosirea pompierilor. Pilotul era conştient şi prezenta escoriaţii la nivelul membrelor inferioare şi sângerare la nivelul cavităţii bucale”, au transmis autoritățile, conform Agerpres.
Pilotul a reușit să iasă singur din avion.
Victima a fost transportată la spital pentru evaluare și îngrijiri medicale.
„A găsit un bărbat de 41 de ani, conştient, stabil hemodinamic şi prezenta escoriații la nivelul membrelor inferioare şi o plagă muşcată linguală. Acesta se afla la momentul de faţă în evaluare la Spitalul Sf. Spiridon pentru a identifica alte eventuale leziuni suferite în urma accidentului”, a declarat Ovidiu Popa, de la SMURD Iași, potrivit Radio România.
Autor: Cristina Mocanu Publicat: 01 oct 2026 Actualizat: 01 oct 2026, 12:12 Felix Lăcătușu avea…
Pensiile militare și cele din sistemul public ar urma să fie indexate de la 1…
O femeie în vârstă de 58 de ani a murit la locul de muncă, în…
O poveste cutremurătoare despre înșelăciune și iluzii a ieșit la iveală în județul Buzău, unde…
După ce au încercat să strângă fonduri pentru a-i asigura un acoperiș politicianului Călin Georgescu,…
Milioane de pensionari din România așteaptă lunar pensiile care sunt distribuite fie prin Poșta Română,…