Apasă „Enter” pentru a sări la conținut

În anul 2027, Paștele este sărbătorit la data de…

Anul 2027 vine cu 17 sărbători legale pentru angajații din România, însă nu toate zilele vor pica în timpul săptămânii deoarece dintre acestea, nouă vor fi în zile lucrătoare, în timp ce opt vor coincide cu zile de sâmbătă sau duminică.
Calendarul este unul avantajos mai ales pentru cei care doresc să își planifice din timp vacanțele și concediile.

Sărbătorile legale sunt prevăzute de Codul Muncii și se aplică atât angajaților din sectorul public, cât și celor din mediul privat. În domeniile în care activitatea nu poate fi întreruptă, salariații care lucrează în zilele de sărbătoare legală beneficiază de drepturile și compensațiile prevăzute de legislația muncii.

În 2027, calendarul sărbătorilor legale este următorul:
– 1 ianuarie, vineri – Prima zi de Anul Nou;
– 2 ianuarie, sâmbătă – A doua zi de Anul Nou;
– 6 ianuarie, miercuri – Boboteaza;
– 7 ianuarie, joi – Sfântul Ioan Botezătorul;
– 24 ianuarie, duminică – Ziua Unirii Principatelor Române;
– 30 aprilie, vineri – Vinerea Mare;
– 1 mai, sâmbătă – Ziua Muncii;
– 2 mai, duminică – Prima zi de Paște;
– 3 mai, luni – A doua zi de Paște;
– 1 iunie, marți – Ziua Copilului;
– 20 iunie, duminică – Prima zi de Rusalii;
– 21 iunie, luni – A doua zi de Rusalii;
– 15 august, duminică – Adormirea Maicii Domnului;
– 30 noiembrie, marți – Sfântul Andrei;
– 1 decembrie, miercuri – Ziua Națională a României;
– 25 decembrie, sâmbătă – Prima zi de Crăciun;
– 26 decembrie, duminică – A doua zi de Crăciun.

Una dintre cele mai bune perioade pentru angajați apare chiar la începutul anului pentru că data de 1 ianuarie 2027 este vineri, iar 2 și 3 ianuarie sunt zile de weekend. De asemenea, urmează Boboteaza, pe 6 ianuarie, și Sfântul Ioan Botezătorul, pe 7 ianuarie.
Cei care își iau concediu pe 4 și 5 ianuarie pot avea șapte zile consecutive fără serviciu, de pe 1 până pe 7 ianuarie, iar perioada poate fi prelungită până la zece zile libere consecutive, dacă angajatul își ia liber și pe 8 ianuarie. Astfel, intervalul de odihnă va avea loc începând de vineri, 1 ianuarie, până duminică, 10 ianuarie.

Paștele aduce patru zile libere consecutive
O altă perioadă favorabilă este cea din jurul Paștelui ortodox, pentru că în 2027, Vinerea Mare va fi pe 30 aprilie, prima zi de Paște pe 2 mai, iar a doua zi de Paște pe 3 mai, care va fi luni.
Pentru angajații cu program de lucru de luni până vineri, intervalul 30 aprilie – 3 mai va însemna patru zile consecutive fără program de lucru, fără să fie necesară folosirea unei zile de concediu.
În aceeași perioadă este programată și vacanța de primăvară a elevilor, între 24 aprilie și 4 mai 2027.

Și luna iunie oferă o posibilitate pentru o minivacanță pentru că ziua de 1 iunie 2027 cade marți, fiind zi liberă legală, iar angajații care își iau concediu luni, 31 mai, pot lega ziua liberă de weekendul anterior și pot avea patru zile consecutive de odihnă, din 29 mai până pe 1 iunie.
Și tot în 2027, prima zi de Rusalii va pica duminică, 20 iunie, iar a doua zi de Rusalii va fi luni, 21 iunie.
Pentru angajații care lucrează de luni până vineri, acest lucru înseamnă trei zile consecutive libere: sâmbătă, duminică și luni.

O altă perioadă avantajoasă apare la sfârșitul lunii noiembrie pentru că ziua de 30 noiembrie 2027, ziua în care este sărbătorit Sfântul Andrei, va fi marți, iar 1 decembrie, Ziua Națională a României, va fi miercuri, iar cei care își iau o singură zi de concediu, luni, 29 noiembrie, pot obține cinci zile consecutive fără serviciu, din 27 noiembrie până pe 1 decembrie.

Din păcate, din cele 17 sărbători legale ale anului 2027, opt vor cădea sâmbătă sau duminică.
Este vorba despre data de:
– 2 ianuarie;
– 24 ianuarie;
– 1 mai;
– 2 mai;
– 20 iunie;
– 15 august;
– 25 decembrie;
– 26 decembrie.

Pentru angajații care nu ar fi lucrat oricum în aceste zile, Codul Muncii nu prevede acordarea automată a unei alte zile libere în compensare și prin urmare, pentru persoanele care au program obișnuit de luni până vineri, nouă dintre cele 17 sărbători legale din 2027 vor fi zile libere în timpul săptămânii.

Începutul anului 2027 se suprapune și cu vacanța de iarnă a elevilor deoarece potrivit structurii anului școlar 2026-2027, vacanța de iarnă este programată între 23 decembrie 2026 și 10 ianuarie 2027, inclusiv ceea ce înseamnă că elevii vor avea astfel 19 zile calendaristice fără cursuri. Perioada include Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza și Sfântul Ioan Botezătorul, iar cursurile vor fi reluate luni, 11 ianuarie 2027, când începe al treilea modul de învățare.

Astfel, pentru angajații care vor să își planifice concediul din timp, cele mai avantajoase perioade sunt cele de la începutul lunii ianuarie, din jurul Paștelui, de Ziua Copilului și la sfârșitul lunii noiembrie.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *