Apasă „Enter” pentru a sări la conținut

Viorel Oarză, “Il Padrino”, este condus pe ultimul drum. Sute de coroane de flori…

Viorel Oarză a fost înmormântat astăzi, 24 septembrie 2026, în jurul orei 12:00, la Cimitirul din Rusenii Vechi, comuna Holboca. Anunțul a fost făcut de fiul său, Robert Oarză, care a transmis un mesaj în memoria tatălui său și i-a chemat la ceremonie pe cei care l-au cunoscut.

„Astăzi, în jurul orei 12:00, îl vom conduce pe tatăl meu pe ultimul său drum.
Ceremonia de înmormântare va avea loc la Cimitirul din Rusenii Vechi, comuna Holboca, pe strada principală.
Cei care l-au cunoscut, l-au respectat și au dorit să-i fie alături în viață sunt așteptați să-i fie alături și în acest ultim moment.
Drum lin către veșnicie, tată.
Vei rămâne pentru totdeauna în inimile noastre.
Dumnezeu să te odihnească în pace, TATĂ!! 🕯️”, a transmis Robert Oarză, fiul lui Viorel Oarză.

UPDATE: Cortegiul funerar format din zeci de mașini a plecat de la restaurantul Lord Events către Holboca.

Viorel Oarză a murit după mai multe zile de spitalizare
Viorel Oarză, în vârstă de 51 de ani, a ajuns la spital după ce, pe 15 septembrie 2026, a fost găsit împușcat în cap într-o pădure din comuna Holboca. Bărbatul era în stare de inconștiență și a fost preluat de echipajele medicale, fiind transportat la Spitalul de Neurochirurgie din Iași.
Medicii au intervenit chirurgical și au încercat să îi salveze viața. Glonțul a fost extras din cutia craniană, însă starea lui a rămas extrem de gravă. Viorel Oarză a fost internat în comă de gradul al IV-lea și a murit după mai multe zile de spitalizare.

„La data de 15 septembrie a.c., poliția a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că, în pădurea din comuna Holboca, se află un bărbat care prezintă o rană la nivelul capului. În urma deplasării la fața locului, cele sesizate s-au confirmat, fiind identificat un bărbat de 51 de ani, care a fost preluat de echipajul medical și transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. În proximitatea bărbatului a fost identificat un obiect ce prezintă caracteristicile unei arme, acesta fiind ridicat în vederea efectuării verificărilor și stabilirii naturii, provenienței și eventualei utilizări a acestuia. Polițiștii efectuează cercetări sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, pentru stabilirea întregii situații de fapt și a împrejurărilor în care s-a produs incidentul”, a transmis Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.

Ancheta privind împrejurările în care Viorel Oarză a fost împușcat continuă. Printre ipotezele luate în calcul de anchetatori s-a aflat și cea a unei tentative de sinucidere, însă circumstanțele exacte ale incidentului urmează să fie stabilite în urma cercetărilor.
În zilele de dinaintea înmormântării, trupul lui Viorel Oarză a fost depus la restaurantul Lord Events din Iași, unde apropiații și persoane care l-au cunoscut au venit să-și ia rămas-bun.
Viorel Oarză era cunoscut în Iași și în lumea interlopă din România. De-a lungul timpului, numele său a fost asociat cu mai multe evenimente, iar în trecut a practicat boxul de performanță.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *