Apasă „Enter” pentru a sări la conținut

PNL a luat DECIZIA după negocierile cu Luca Niculescu! Anunță că…

Liberalii vor susține Guvernul Niculescu, însă rămân în opoziție. De asemenea, acum se desfășoară și ședința decisivă a PSD în vederea intrării la guvernare.

UPDATE: Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunţat miercuri că PSD a luat decizia de a fi parte a soluţiei pentru ieşirea din acest blocaj, deoarece priorităţile solicitate de Partidul Social Democrat se regăsesc în programul de guvernare al viitorului cabinet Niculescu. El a mai anunţat că PSD va face o evaluare a performanţelor Guvernului Niculescu după primele şase luni de guvernare.

„Consiliul Politic al PSD a analizat astăzi situația critică în care a ajuns România în ultimele luni și soluțiile pe care le-a prezentat premierul desemnat Luca Niculescu. România are urgențe economice vitale, de la asigurarea banilor în sănătate, până la plata pensiilor și a salariilor. Fără măsuri ferme și fără schimbarea direcției vom asista la reducerea activității economice a României. Suntem în prezent în imposibilitatea efectuării rectificării bugetare, construcția bugetului pe 2027.

PSD a luat decizia de a fi parte a soluției. Consiliul Politic Național al PSD a dat undă verde intrării la guvernare, deoarece prioritățile țării se regăsesc în programul de guvernare al premierului desemnat”, a spus Sorin Grindeanu.

Grindeanu a anunţat priorităţile, conform News.ro:

1. Prezentarea în Parlament a situaţiei reale a deficitului bugetar şi a tuturor datoriilor amânate înainte de prezentarea publică a bugetului pe 2027, cu termen până la 1 noiembrie 2026.

2. Semnarea unui memorandum împreună cu mediul de afaceri şi sindicatele care să ofere o predictibilitate fiscală pentru 2027. Mai clar spus: că NU vor creşte taxele anul viitor.

3. Structurarea şi aprobarea rectificării bugetare care să acopere necesarul de finanţare pentru spitale, servicii critice, funcţionarea statului – până la 1 noiembrie 2026.

4. Inventarierea stadiului proiectelor finanţate din fonduri europene, PNRR sau de la bugetul de stat care trec pe fonduri naţionale.

5. Operaţionalizarea accelerată a tuturor măsurilor din Planul de relansare economică – până la mijlocul lunii viitoare (15 noiembrie).

6. Elaborarea bugetului de stat pentru 2027, cu încadrarea în ţintele de deficit şi menţinerea unui nivel ridicat al investiţiilor – până la 1 decembrie 2026.

7. Prezentarea măsurilor pentru asigurarea energiei şi încălzirii pe timpul iernii.

8. Indexarea pensiilor (inclusiv militare) şi a pensiei minime.

9. Eliminarea CASS pentru mame, veterani şi persoane cu dizabilităţi.

10. Demararea reformei administrative – comasarea voluntară a localităţilor cu până la 1500 de locuitori şi comasarea serviciilor publice pentru reducerea cheltuielilor.

UPDATE: Social-democrații au votat în unanimitate pentru susținerea Cabinetului Niculescu. Totuși, în ceea ce privește lista cu miniștri, opt lideri s-au abținut printre ei Sorin Grindeanu, Marcel Ciolacu și Ciprian Șerban, spun sursele Digi24.ro.

UPDATE: Social-democrații au decis să intre în Guvernul Luca Niculescu, în care vor avea 11 miniştri, conform unor surse care au participat la ședință, citate de Antena3.ro. La ora 19.00 Sorin Grindeanu va susține o conferință de presă.

Lista miniștrilor PSD:
– Marian Neacșu (PSD) – Vicepremier/ Ministerul de Interne
– Florin Manole (PSD) – Ministerul Muncii
– Alexandru Rogobete (PSD) – Ministerul Sănătății
– Alexandru Stoica (PSD) – Ministerul Dezvoltării
– Radu Marinescu (PSD) – Ministerul Justiției
– Florin Barbu (PSD) – Ministerul Agriculturii
– Ovidiu Popa (PSD) – Ministerul Transporturilor
– Radu Oprea (PSD) – Ministerul Apărării
– Natalia Intotero (PSD) – Ministerul Mediului
– Daniel Zamfir (PSD) – Ministerul Economiei
– Mihai Ghigiu (PSD) – Ministerul Fondurilor Europene

Știrea inițială:

Purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Ionel Bogdan, a anunţat miercuri că grupurile parlamentare ale PNL au votat ca PNL, având în vedere situaţia pe care România o traversează, să dea un vot de instalare a Guvernului Niculescu pentru încheierea crizei politice.

PNL nu va intra într-un guvern cu PSD şi se doreşte încheierea unui acord cu premierul desemnat Luca Niculescu, cu obiective clare. Ionel Bogdan a precizat că decizia finală va fi luată în Biroul Politic Naţional al partidului.

El a arătat că „România a ajuns într-un punct foarte dificil după o perioadă atât de îndelungată cu guvern interimar, cu un guvern care are puterile limitate, cu un guvern care, deşi s-a străduit foarte mult să îşi facă treaba cât mai bine, s-a lovit de imposibilitatea luării unor decizii importante pentru ţară şi pentru parcursul pe care îl are România, precum rectificarea de buget, care trebuie făcută nu pentru un minister sau pentru altul, ci pentru funcţionarea corectă a instituţiilor ţării, pregătirea bugetului pe 2027, cu respectarea angajamentelor pe care România şi le-a luat în faţa finanţatorilor, în faţa partenerilor, în faţa Comisiei Europene”, a spus Ionel Bogdan.

Primele variante de miniștri pentru Guvernul Niculescu. Cine sunt PSD-iștii și tehnocrații luați în calcul

El a anunţat că în grupurile parlamentare ale Partidului Naţional Liberal, Senat şi Camera Deputaţilor, astăzi s-au dezbătut toate aceste probleme şi s-a discutat despre posibilităţile pe care le are Partidul Naţional Liberal.

„A fost o şedinţă de consultare a grupurilor parlamentare, iar în urma acestei şedinţe s-au dat trei voturi consultative. Partidul Naţional Liberal, având în vedere situaţia pe care România o traversează, va da un vot de instalare a guvernului Niculescu pentru încheierea crizei politice”, a anunţat liberalul.

Ionel Bogdan a mai anunţat că „Partidul Naţional Liberal nu va intra într-un guvern cu Partidul Social-Democrat şi va fi un partid de opoziţie. În plus, grupurile parlamentare ale Partidului Naţional Liberal au dat un vot de principiu pentru posibilitatea încheierii unui acord cu premierul desemnat, conform News.ro.

Cum se poziționează PSD față de Guvernul Niculescu. Cele trei variante avansate de Grindeanu

PSD va decide dacă votează Guvernul

Miercuri, 14 octombrie, Consiliul Național al PSD s-a reunit la Vila Lac, începând cu ora 16.00. Urmează ca social-democrații să decidă dacă votează sau nu Guvernul Niculescu. De asemenea, partidul condus de Sorin Grindeanu va analiza și lista de miniștri. Pentru moment varianta pe care o iau în calcul aceștia este un Guvern hibrid, însă pe masă rămân și celelalte două variante, mai exact unul politic sau unul format doar din tehnocrați.

Reamintim că Nicușor Dan a precizat că nu va exista o a cincea nominalizare pentru funcția de premier. Dacă până vineri nu va exista o majoritate pentru învestirea în funcție, atunci se ia în calcul organizarea alegerilor anticipate.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *